Expoziţie de pictură a tinerilor cu dizabilităţi

Muzeul Judeţean „Alexandru Ştefulescu” din Târgu Jiu găzduieşte o expoziţie de pictură a tinerilor cu dizabilităţi, beneficiari ai proiectului Grundtvig. Proiectul a cuprins mai multe faze care au constat în acţiuni derulate pe întreaga perioadă, inclusiv activităţi de art-terapie. S-a urmărit ca în cadrul activităţilor de desen, adultul cu dizabilităţi trebuie să ţină cont de formă, culoare, mărime, aşezare, să lucreze curat, să fie disciplinat în timpul lucrului şi să-şi termine lucrul început. De asemenea, s-a urmărit dezvoltarea însuşirii voliţionale, răbdarea, perseverenţa, deprinderea de a se strădui pentru a reda tema dată sau aleasă. Mulţi dintre beneficiari s-au dovedit a fi nişte mici artişti, participarea activă, modul de implicare, conştinciozitatea, spiritul critic şi autocritic, dezinvoltura şi originalitatea de care au dat dovadă au dus la realizarea de imagini plastice, în tehnici ale desenului şi graficii, evidenţiindu-se valoarea artistică. Satisfacţia muncii depuse a fost una pozitivă, faptul că desenele lor au fost selecţionate pentru organizarea de expoziţii atât în ţară cât şi peste hotare.

Vizualizări: 182

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: