Nonstopul din cartierul meu e un loc magic. Magia vine de la oamenii care populează nonstopul. Vânzătoarele și clienții deopotrivă sunt uimitori. Nu sunt umani. Vânzătoarele nu știu să calculeze nici cu calculatorul, clienții cer chestii despre care nimeni nu știa că există, iar vânzătoarele nu par să se mire deloc că li se cer acele chestii. Au un limbaj al lor, e înspăimântător. Oamenii nonstopului pur și simplu nu fac nimic din ce te-ai aștepta să facă un om. Ai putea să juri că sunt extratereștri care încearcă fără mare succes să se dea drept oameni. O singură dată am îndrăznit să intervin în discuția dintre doi oameni ai nonstopului (vânzătoarea și clientul). A fost cam așa.

Clientul: Vreau și eu un vin, dar să fie mare.

Vânzătoarea (îi scoate un vin de 750 ml din raft): Ăsta e bun?

Clientul (o fixează cu o privire de criminal în serie pensionat): Ăsta nu e mare.
Vânzătoarea (scoate un vin de 1000 ml din raft): Ăsta e bun?

Clientul: (aceeași privire, nici o tresărire a feței): Nici ăsta nu e mare.

Vânzătoarea se scarpină nedumerită în cap. Clientul continuă să o fixeze. Stânjenită, vânzătoarea se întinde și scoate o sticlă de sangria. De aia de Corrido.

Vânzătoarea: Ăsta e bun?

Clientul pare brusc interesat. Ia sticla de sangria și o întoarce pe toate părțile. O analizează timp de un minut, dar la fiecare zece secunde îi aruncă, pe furiș, o privire de gheață vânzătoarei.

Clientul: Ce vin e ăsta?

Vânzătoarea: …roșu… E foarte bun, iau toți clienții.

Nu știu de ce am făcut-o. Nu știu cum de nu mi-a fost teamă că extratereștrii își vor lua adevărata înfățișare și îmi vor devora organele interne fără să-mi curgă nici un pic de sânge, dar am intervenit.

Eu: Nu vă supărați, ăla nu e vin… E sangria.

Clientul și vânzătoarea s-au întors spre mine cu gesturi mecanice, de extratereștri surprinși în flagrant. Am crezut că până acolo mi-a fost. Am închis ochii și am așteptat să mă sfâșie cu tentaculele. Dar, spre uimirea mea, extraterestrul-client a vorbit.

Clientul: Dar ce e?

Eu: E sangria.

Clientul: Ce e sangria?

Un anumit extraterestru nu și-a făcut temele despre Pământ, m-am gândit. Dar n-am zis-o.

Eu: E o băutură tradițională din Spania, un fel de vin cu fructe.

Vânzătoarea (întorcându-se către client cu o expresie de genul ”ăsta e nebun, tocmai a zis că e vin după ce zisese că nu e”): E vin, dom’le.

Eu nu mai zic nimic. Clientul mă privește cu vechiul chip lipsit de expresie timp de câteva secunde. Simt cum mă analizează, simt cum îmi citește gândurile. După clipele care trec ca la Eminescu, ca veacurile, se întoarce la vânzătoare.

Clientul: Îl iau. E vin, știu eu, că de ăsta bea și fiu-miu.