Fac bani cu certificate false pentru Covid

Documente false care certifică un test negativ cu covid-19 erau vândute marţi la punctul de trecerea frontierei din Bulgaria în Grecia Promachonas, cu doar câteva ore înainte de intrarea în vigoare a unei măsuri care prevede obligativitatea acestor documente, la miezul nopţii de marţi spre miercuri, dezvăluie presa greacă.

 
Postul de televiziune Meha TV dezvăluie într-un reportaj că inspecţii în zona de frontieră au scos la lumină ”noi afaceri” constând în vânzarea unor certificate false turiştilor care vor să treacă frontiera în Grecia.

Potrivit postului, unii turişti ar fi cumpărat certificate false şi le-ar fi prezentat autorităţilor elene, pentru a evita testarea la Promachona, o plasare în izolare pe o perioadă de 24-36 de ore sau o plasare în carantină pe o perioadă de 14 zile, într-un hotel special, în cazul în care testul se dovedeşte pozitiv.

Aceste certificate false atestă că deţinătorul a fost testat ”negativ” cu covid-19.

Un certificat fals costă între 30 şi 40 de euro.

Potrivit televiziunii, persoane care deţin astfel de certificate - ce nu au fost emise de către laboratoare acreditate - schimbă numele şi alte date esenţiale şi le vând celor care vor să intre în Grecia.

Autorităţile elene sunt la curent cu aceste certificate false şi intenţionează să efectueze teste aleatorii turiştilor, la frontieră.

Vizualizări: 4,094

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Externe:

Citește și: