Face 30 de ani de puşcărie pentru crime, violuri, tâlhării

Nici el nu mai ştie probabil exact ce infracţiuni a comis la viaţa sa, dar acum a primit una din cele mai dure pedepse pronunţate în ultimul timp de magistraţii Tribunalului Gorj. Aceştia au decis ca un individ judecat pentru crimă să facă trei decenii de închisoare, la luarea deciziei respective contribuind şi cazierul bogat al infractorului.

Marinel Hodoiu a fost judecat de către magistraţii gorjeni după ce a fost trimis în judecată în toamna anului trecut pentru o crimă înregistrată în 1999 la Albeni şi care, atâta amar de vreme, a rămas cu autor necunoscut. Un bătrân de 72 de ani a fost ucis la vremea respectivă de un individ pe care anchetatorii nu l-au descoperit până în 2012, victima fiind descoperită în propria locuinţă. Anchetatorii au aflat acum că Hodoiu intrase în curtea bătrânului cerându-i o cană de apă, după care l-a lovit şi l-a cotrobăit prin casă, convins fiind că avea să găsească banii pe care victima îi strângea ca să-şi cumpere un tractor.

„Criminalul de pe Dig”

Hodoiu ar fi rămas poate şi azi în libertate dacă în 2011, pe 8 septembrie, nu comitea o altă crimă. Un prieten de-al său, boschetar care dormea pe Digul Jiului, printre bălării, a fost găsit atunci cu capul zdrobit. Poliţiştii au fost nevoiţi la vremea aceea să cosească boscheţii pentru a strânge toate probele de care aveau nevoie, ulterior constatând că faptele de pe Dig seamănă foarte mult cu crima de la Albeni. Chiar şi datele erau asemănătoare, victima de la Albeni fiind ucisă tot de Sfânta Maria Mică. Crima de pe Dig Marinel Hodoiu a recunoscut-o pe parcursul procesului ce a urmat, la Tribunalul Gorj el primind 16 ani de închisoare, pedeapsă care la Curtea de Apel Craiova a fost majorată cu încă trei ani şi ceva.

Cazier încărcat

Acum, când au trebuit să dea verdictul pentru crima de la Albeni, magistraţii gorjeni au trebuit să cerceteze cu mare atenţie cazierul unui individ care, de-a lungul celor 44 de ani ai săi, un sfert şi i-a petrecut în spatele gratiilor. Atunci când a fost liber, în puţinii ani în care nu a stat la puşcărie, Hodoiu a violat, a tâlhărit, a furat şi a omorât, ajungând acum să primească o pedeapsă care cumulează 30 de ani de închisoare. Pentru crima de la Albeni individul a primit 25 de ani de închisoare, dar judecătorii au fost nevoiţi de legislaţia în vigoare să contopească celelalte pedepse pe care acesta le mai are de executat şi, astfel, s-a ajuns la trei decenii de puşcărie. Verdictul de acum nu este unul definitiv, el putând fi atacat cu apel la Curtea de Apel Craiova.

Vizualizări: 202

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: