Făclii şi muzică populară la Poarta Sărutului, de Dragobete

Dragobetele va fi sărbătorit şi anul acesta la Târgu Jiu printr-un spectacol de muzică de muzică populară, dansuri şi voie bună. Programul se va desfăşura începând cu orele 18.00, în Parcul Central, pe platoul din faţa Porţii Sărutului. Dansatorii Ansamblului Artistic “Doina Gorjului”, îmbrăcaţi în costume populare specifice mai multor zone ale ţării, îi vor antrena la joc pe târgujienii prezenţi la eveniment. Parcul Central va fi luminat de făcliile aduse de artişti. “Dansatorii vor pleca de la Casa de Cultură cu făcliile aprinse pe tot traseul până la Parcul Central. Aceştia vor fi îmbrăcaţi în costume populare specifice mai multor zone ale ţării. Pe lângă spectacolul la care vor participa, rolul dansatorilor va fi acela de a-i antrena la joc pe târgujieni. În cadrul programului artistic vor fi prezenţi şi poeţi renumiţi. Pe lângă dansurile populare va fi prezentat şi un dans clasic”, a declarat Gheorghe Porumbel, directorul Ansamblului Artistic “Doina Gorjului”. Printre artiştii care vor concerta, vineri seara, la Poarta Sărutului se numără: Maria Loga, Victoriţa Lăcătuşu, Olguţa Berbec, Claudia Torop, Ion Ghiţulescu, Natalia Gorjanu şi Nicuşor Micşoniu.

Vizualizări: 120

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: