Fântânile din Ţânţăreni, mărul discordiei între primăriţă şi cetăţeni

Primarul comunei Ţânţăreni, Maria Vasilescu, este acuzată de locuitori că risipeşte banii comunei pentru repararea unor obiective deja existente care însă costă mai mult decât construirea unora noi. Exemplul dat de cetăţeni sunt fântânile din comună, vechi de zeci de ani, cărora le-a pus acoperişuri şi pentru care a plătit mai bine de un miliard de lei.

Nemulţumire mare în rândul locuitorilor din comuna Ţănţăreni, judeţul Gorj. Localnicii o acuză pe Maria Vasilescu, primăriţa comunei, că se foloseşte de banii publici pe care îi cheltuieşte fără folos. Mărul discordiei par a fi lucrările efectuate la cele patru fântâni din zonă despre care oamenii spun că existau de zeci de ani şi că pentru renovarea cărora primăria a cheltuit mulţi bani. „Sunt trei sau patru fântâni în comună care sunt de când eram eu la şcoală şi eu am 66 de ani. Sunt aci din totdeauna, ea nu a făcut decât acoperişul şi cimentul asta pe jos care dacă pui piciorul pe el se fărâmă tot. Ea ne spune nouă că a cheltuit miliardul pe fântânile astea, pentru ce, pentru nişte acoperişuri care mai mult de 10 milioane nu costă, hai să zicem 20 dar nu miliarde cum a cheltuit ea. Zice că a curăţat fântânile, că a făcut ce a făcut şi nu a făcut nimic că apa dacă scoţi mai mult de trei găleţi e tulbure de nu poţi să o bei”, a declarat Ion Tudoraşcu, locuitor al comunei Ţânţăreni.

Fântânile, realizate în scop turistic

Pe de altă parte, reprezentanţii primăriei Ţânţăreni susţin că respectivele fântâni sunt adevărate puncte turistice pentru comună şi că designul lor este unul costisitor. „Pentru aceste fântâni este meritul doamnei primar, dânsa a venit cu ideea, au fost reînnoite, curăţate, slobozite cu preoţi aşa cum se face şi felul cum arată a fost tot ideea dânsei, a vrut ceva rustic”, a declarat Iulian Ştefan, viceprimarul comunei Ţânţăreni.

Când vine vorba însă de sume, reprezentanţii primăriei Ţânţăreni nu au cifre exacte însă ştiu cu siguranţă că a fost un proiect costisitor. „Nu ştiu exact cât au costat că nu am făcut un calcul, au fost mai multe investiţii şi nu am ţinut cont de cât am alocat pentru fiecare în parte, am mai făcut şi o scenă în aer liber, toate în scop turistic”, a precizat Iulian Ştefan.

Localnicii spun că primăriţa face ce vrea în comună şi că aruncă banul public după bunul plac, pe lucrări care nu sunt necesare pentru comună în loc să rezolve adevăratele necazuri ale cetăţenilor.

„Mie mi-a intrat apa de două ori în casă până acum, de fiecare dată când plouă toată apa intră la animale şi în casă din cauza drumului, pentru că nu am rigolă că a zis că şi aşa noi suntem bătrâni. Ea cheltuieşte o grămadă de bani pentru renovarea unor fântâni deja făcute sau ne aduce pe Mâţu Stoian să ne cânte că noi de asta avem nevoie”, a declarat Lenuţa Tudoraşcu.  

Vizualizări: 129

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: