Fără TVA pentru cei care şi-au luat case fără scop comercial

Persoanele fizice care au cumpărat în perioada 2005-2009 imobile noi sau terenuri construibile în scop personal nu vor plăti TVA şi nu vor face obiectul verificărilor Administraţiei Naţionale a Finanţelor Publice (ANAF).

Reprezentanţii ANAF precizează că obligaţia de plată nu le revine celor care au cumpărat cu bună credinţă imobile noi, ci persoanelor fizice care au acţionat în mod deliberat şi constant, vânzând imobile în scop comercial, fără să plătească TVA.  Astfel, toţi cei care au vândut terenuri construibile şi construcţii noi, cu caracter de continuitate, trebuiau să înregistreze în scopuri de TVA şi să plătească această taxă la bugetul de stat, aferentă livrărilor. Încă de anul trecut, ANAF efectuează controale la persoanele fizice care au realizat astfel de tranzacţii imobiliare, până în prezent fiind verificate 7.145 persoane, care au efectuat 85.442 tranzacţii, în perioada 2006 - 2008, cu o valoare totală de 14,88 miliarde lei. Preşedintele ANAF mai precizează că, de la 1 ianuarie 2010, cei care au efectuat tranzacţii imobiliare fără să fie înregistraţi ca plătitori de TVA la momentul iniţierii construcţiilor, îşi pot deduce această taxă aferentă cheltuielilor efectuate în primul decont depus după înregistrare sau într-un decont ulterior, indiferent dacă au fost sau nu verificaţi de organele fiscale. Este exclusă posibilitatea ca persoanele fizice care au cumpărat imobile sau terenuri construibile să fie chemate în garanţie în instanţă de către vânzători pentru a plăti 19% din valoarea tranzacţiei sau ca acestea să fie atrase în răspundere solidară de către ANAF dacă dezvoltatorii nu plătesc TVA. Persoanele fizice care efectuează tranzacţii imobiliare în scop personal sunt scutite de plata TVA, iar această facilitate a fost utilizată de numeroşi dezvoltatori care au înregistrat tranzacţiile în nume personal şi nu prin intermediul unor firme.

Vizualizări: 100

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: