Fărcășești: Listă cu zeci de obiective de investiții pentru 2014

Anul acesta a început în forță pentru autoritățile locale din comuna Fărcășești. Pe lângă continuarea investițiilor începute în comună, administrația locală a stabilit o listă cu obiective pe care o pun în practică în 2014 cu bani de la bugetul local. O atenție deosebită se acordă unităților de învățământ, dar și nici infrastructura localității nu este ignorată de autorități.

Anul trecut nu a fost unul foarte bun pentru autoritățile locale din comuna Fărcășești, din cauza neînțelegerilor dintre primarul Dănuț Bălu și consilierii locali. În cele din urmă, această problemă s-a rezolvat și lucrurile au intrat în normal. Puținele investiții demarate în Fărcășești în ultimii doi ani vor fi continuate anul acesta. „Avem o serie de obiective de investiții pe care le continuăm anul acesta. Este vorba de laborator de chimie la Liceul Roşia Jiu, realizarea unei toalete la grădinița Peșteana de Jos, proiectarea și execuţia unui foraj de apă în satul Valea cu Apă, montarea unor tuburi de acces în gospodării şi modernizarea şanţurilor în zona gospodăriilor Lungu-Guşatu din satul Valea cu Apă, proiectarea şi execuţia şanţurilor şi podeţelor de acces în gospodării din zona Bursuc-Albulescu din sat Peșteana de Jos, precum și modernizarea sistemului de supraveghere video stradal”, a precizat Dănuț Bălu, primarul comunei Fărcășești.

Zeci de investiții noi în 2014

Odată cu aprobarea bugetului pe 2014, autoritățile locale din Fărcășești și-au propus să demareze și o serie de noi investiții pentru localnici. Un accent desoebit se pune și anul acesta pe unitățile de învățământ, dar și pe infrastrustură. „Pentru anul 2014 ne-am propus o serie de obiective de investiții pentru comuna Fărcășești. Ne dorim să realizăm parcarea de la Primărie, să facem instalații electrice și sanitare în laboratorul de chimie de la Liceul Roșia Jiu,  să realizăm termosistem la Liceul Roșia Jiu, să realizăm grădiniță şi toalete la Liceul Roșia Jiu, să facem termosistemul la Școala Victor Popescu spre interior  din satul Valea cu Apă, să realizăm parcări exterioare la Școala Victor Popescu, precum și o platformă bituminată în incinta acestei unități de învățământ. Ne-am mai propus să realizăm o toaletă la Căminul Cultural, precum și o platformă bitumată la acest cămin din satul Peșteana de Jos, să extindem împrejmuirea bisericii Valea din satul Valea cu Apă.  Avem în plan și modernizarea rețelei cu apă din Comuna Fărcășești, din satele Peșteana de Jos şi Valea cu Apă, modernizarea forajelor din comună din satele Peșteana de Jos şi  Valea cu Apă, alimentarea cu apă pe ulița Popescu din satul Peșteana de Jos, modernizarea rețelei de apă Roșia Jiu. Mai vrem să executăm șanțuri betonate și podețe la Pârâu Valea Călugărenilor - hotar Urdari din satul Peșteana de Jos, să betonăm drumul Moară - gospodărie Pasăre  din satul Valea cu Apă, să betonăm șanțurile şi podeţele de acces în  Valea lui Ionel - gospodărie Mrejeru  din satul Fărcăşeşti, să facem șanț dalat şi podeţe de acces în Roșia Jiu, pod bandă gospodărie Lungu, precum și  betonarea șanțului pe ulița Broștenița, gospodărie Mrejeru din satul Fărcăşeşti”,a mai spus Dănuț Bălu.

Vizualizări: 162

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: