FC Porto are sală modernă de 2000 de locuri

Făcând parte din acelaşi club cu celebra echipă de fotbal antrenată pe vremuri de Murinho, FC Porto a păstrat numele clubului şi beneficiază de o sală ultramodernă aflată chiar în curtea stadionului Dragao din Porto. „Dragonii” evoluează acasă în sala Caixa Dragao, o sală inaugurată în 2009 cu o capacitate de  2115 locuri. Sala este una foarte modernă cu spaţii anexe corespunzătoare organizării de jocuri în cupele europene, fiind apreciată de echipele care evoluează acolo pentru  iluminarea naturală din acoperiş dar şi pentru ventilarea naturală a acesteia. În Caixa Dragao se desfăşoară jocuri oficiale ale echipelor de handbal, baschet şi hochei pe role ale clubului FC Porto. Porto Vitalis a câştigat în această sală ultimele două titluri de campioană a Portugaliei, în total având în vitrina clubului 15 trofee de campioană. Antrenorul echipei din Porto este croatul Ljubomir Obradovic care a stat o perioadă şi pe banca celor de la HCM Constanţa.

Vizualizări: 106

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: