FCU Craiova nu vrea să mai joace la Târgu Jiu

FCU Craiova ar putea juca pe stadionul „Ion Oblemenco” în noul sezon. Adrian Mititelu e dispus să facă orice să nu mai joace pe stadionul de la Târgu Jiu şi oferă aceeaşi sumă pe care o plăteşte CS Universitatea Craiova pentru a juca pe stadionul din Bănie.

Cu toate că pentru a închiria stadionul din Târgu Jiu plăteşte o sumă modică, de doar 10.000 de lei pe meci, Adrian Mititelu nu mai vrea să joace pe Municipalul din oraşul lui Brâncuşi, ci la Craiova, pe „Ion Oblemenco”. Spune că e dispus să plătească în Liga 2 cât dă Mihai Rotaru pentru CSU Craiova în Liga 1.

Adrian Mititelu este dispus să facă orice, deși Gică Craioveanu a anunțat că dacă oficialii lui FCU vor să joace pe această arenă în Liga 2, atunci suma pe care trebuie să o plătescă este de 20 de mii de euro pe lună, adică de zece ori mai mult decât suma pe care o plăteşte la Târgu Jiu.

Chiar și așa, Adrian Mititelu este gata să facă  sacrificii pentru ca  FC U Craiova să joace pe stadionul „Ion Oblemenco”.

ProSport a prezentat  câteva pasaje din solicitarea oltenilor trimisă către Primăria din Bănie. „Prin prezenta, ne manifestăm din nou solicitarea ca structura noastră sportivă să își dispute în Campionatul 2020-2021 meciurile pe stadionul proprietatea publică a Municipiului din Craiova. Precizăm că suntem dispuși să achităm aceeași sumă pe care o achită clubul înființat în 2013 și care evoluează în prezent în Liga 1. Mai mult, suntem dispuși să achităm costurile în avans pentru întreg turul campionatului, urmând ca, înainte de disputarea returului, să plătim în avans pentru disputarea acestuia. Menționăm faptul că abordăm competiția Ligii a doua cu premisele obținerii unui loc în clasament care să ne permită accederea în Liga 1 și, prin urmare disputarea meciurilor în Municipiul Craiova ar constitui un atu important în această competiție sportivă. Vă aducem la cunoștință, de asemenea, că structura noastră sportivă este succesoarea clubului FC Universitatea Craiova, înființat în anul 1948, fost CS Universitatea Craiova, Știința Craiova, CSU Craiova, UNSR Craiova, acest lucru fiind confirmat atât de instanțele de judecată cât și de forul suprem al fotbalului FIFA”, se arată în comunicat.

Vizualizări: 787

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: