Fiecare ploaie amână inaugurarea stadionului. Ce promite Romanescu!

Stadionul Municipal nu va fi finalizat pe 30 mai, cum s-a prevăzut la debutul lucrărilor din acest an, şi atunci când FCSB dorea să joace la Târgu Jiu. Acum, după ce echipa bucureşteană a găsit un alt stadion pe care să joace în UEFA, nici nu mai contează că termenele stabilite nu vor mai fi respectate.

Primarul Marcel Romanescu crede că inaugurarea stadionului din Târgu Jiu nu va fi întârziată mai mult de o lună. Edilul a precizat că lucrarea de realizare a canalizării pluviale, cea  care va prelua apa de ploaie de pe acoperişul stadionului, nu va afecta desfăşurarea competiţiilor în stadion, fiind vorba de lucrări exterioare incintei.

Primarul a precizat că ar exista un racord de scurgere a apelor de ploaie care se scurg de pe stadion, în vechea canalizare a ştrandului care se deversa în Jiu. Proiectul care prevede alocarea a 258 de mii de lei pentru “acorduri, branșamente la utilități ale Stadionului Municipal – racord canalizare pluvială”, este o lucrare pe care o va realiza Primăria Târgu Jiu pentru a scăpa de improvizaţia actuală, o canalizare provizoria care a aparţinut ştrandului.

Din păcate acest ştrand nu a mai funcţionat de aproximativ 10 ani şi, după ce acolo s-au depozitat tot felul de materiale ale constructorilor, e greu de crezut că ar mai funcţiona şi canalizarea. ”În momentul de faţă există un racord făcut deja, la ştrandul din Târgu Jiu, în spatele stadionului. În acest proiect al nostru este vorba de racordul pe care trebuie să îl realizăm pentru deversarea apei pluviale în râul Jiu. Avem o canalizare provizorie, există un canal acolo prin care se scurge apa pluvială de pe stadion spre râul Jiu. Din păcate noi am fost condiţionaţi cu canalizarea de termenele prevăzute de lege pentru finalizarea bugetului  şi, neavând un buget aprobat deja, şi anul trecut nefiind organizată o licitaţie, a trebuit să alocăm aceste fonduri acum, în 2019, odată cu finalizarea stadionului. Le-am alocat acum şi se va realiza canalizarea pluvială în următoarele luni, dar activitatea sportivă acolo se poate desfăşura şi fără această lucrare pentru că nu presupune afectarea zonei din perimetrul stadionului”, a explicat edilul necesitatea ulei noi canalizări pluviale la stadion.

Vechea canalizare, cea a ştrandului, presupune practic un tub, aflat în zona ştrandului, de unde apa se duce spre râul Jiu când acesta se umple. Problema acestei vechi canalizări este că nu a mai preluat apa pluvială care nu au mai avut cum să ajungă acolo din cauza săpăturilor efectuate în jurul stadionului. Muncitorii care lucrează la stadion s-au plâns, după fiecare ploaie mai serioasă, că şanţurile efectuate pentru a introduce canalizarea stadionului se umplu cu apă iar aceasta este scoasă cu greu cu foarte multe pompe şi direcţionată către vechea canalizare. Cum luna mai a fost una cu nici o săptămână fară 2-3 zile de ploaie, e clar de ce lucrarea nu a avansat în ritmul scontat de constructor.

Primarul  Romanescu a mai explicat că se va realiza canalizarea pluvială a stadionului în cel mult două luni şi că aceasta nu va afecta desfăşurarea competiţiilor: „Cele două luni de zile sunt termenele corecte, chiar dacă am aprobat bugetul la începutul lunii mai, este necesar să dai un termen de execuţie pentru a realiza lucrarea. Iar două luni de zile este un termen foarte scurt, dar oricum asta nu ar împiedica buna desfăşurare a activităţii pe stadion, pentru că este racordat la canalizare. Iar ştrandul din spatele stadionului a avut, şi mai are în continuare, posibilitatea de a prelua apele pluviale şi de a le deversa în Jiu. Dar nu asta este problema care este acum la stadion, dacă se finalizează lucrările celor de la ACI Cluj, lucrarea poate fi finalizată imediat, pentru că această canalizare pluvială poate fi realizată şi după ce se realizează această recepţie a lucrărilor”.

Dacă nu va ploua, este posibil să se desfăşoare competiţii în condiţii normale şi probabil că edilul mizează şi pe faptul  că lunile de vară sunt mai secetoase la Târgu Jiu. Pentru că altfel, au fost anumite ploi, cele torenţiale, care au dus apa din jurul stadionului şi pe pista din stadion dar chiar şi pe terenul de iarbă.

Cert este că termenul de finalizare  şi recepţie a stadionului la finalul lunii mai a căzut deja şi va fi depăşit, cu 2-3 săptămâni sau o lună după cum a declarat primarul Romanescu: „Nu este nici o altă problemă la stadion în acest moment, este un termern de finalizare a lucrărilor stabilit de CNI cu cei de la AICI, pentru sfârşitul lunii mai. Acolo pot apărea probleme, ca şi termen de execuţie, şi să mai dureze o săptămână, două – trei, sau o lună. Noi sperăm să se finalizeze cât mai rapid. Sincer nu pot să dau vina pe cei care execută lucrarea pentru că, aşa cum de două luni zile se vede, se lucerază continuu. Dar presupun că sunt şi anumite impedimente care au dus la această întârziere la finalizarea stadionului”. Termenul avansat acum ar fi finele lunii iunie şi pare rezonabil pentru că impedimentele legate de starea vremii vor fi tot mai rare în luna iunie, după cum prevăd meteorologii.

În orice caz, dacă au trecut aproximativ trei ani de când colosul din centrul oraşului a fost finalizat, timp în care cei de la Pandurii au jucat un an la Severin, un an la Motru şi unul pe terenul sintetic, la umbra stadionului, mai pot aştepta încă o lună, mai ales că acesta va fi perioada de vacanţă.

Vizualizări: 1,056

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: