Fiica lui Mischie, la „Harvardul” universităţilor de cinematografie

Fiica lui Nicolae Mischie a obţinut o bursă la cea mai bună şcoală de film din Statele Unite. Ioana este doctorand la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti şi a reuşit să obţină bursa ce i-a permis să studieze un an peste Ocean. Acolo a avut, ca profesori, regizori celebri.

Ioana Mischie a beneficiat de o bursă prin programul Fulbright, în acest an. Bursa a dus-o la cursurile California – School of Cinematic Arts din Los Angeles, şcoală considerată cea mai bună din SUA. Aici, Ioana Mischie l-a avut profesor pe renumitul regizor Alfred Hitchcock. „Şcoala este recunoscută drept Harvardul şcolilor de film la nivel mondial. Am avut acces la foarte multe laboratoare de cercetare de realitate virtuală, realitate mixtă, imaginaţie civică şi la tot felul de materiale cu privire la proiecte cinematografice. Am încheiat de curând această bursă, cu brio, deşi a fost pe plan personal un an foarte greu pentru mine. Încerc să implementez în ţară cât mai mult din ce am învăţat. Sper să împărtăşesc cu colegii mei ceea ce am învăţat acolo“, ne-a spus Ioana Mischie.

Fulbright este cel mai prestigios program de schimburi culturale, ştiinţifice şi educaţionale desfăşurat de Statele Unite ale Americii în întreaga lume. „Am avut norocul să am profesori de excepţie. Mentorul meu a fost profesorul Henry Jenkins, teoreticianul conceputului transmedia storytelling, pe care îl studiez în lucrarea de doctorat. Am avut ocazia să întâlnesc regizori americani, scenarişti, actori americani de la care avem enorm de mult de învăţat. Sistemele noastre diferă destul de mult, însă cred că putem să învăţăm unii de la alţii, atât americanii de la europeni, cât şi europenii de la americani. Am foarte multe proiecte în dezvoltare, dar nu ştiu care dintre ele vor prinde viaţă. Depind foarte mult de sprijinul unor instituţii din ţară şi de cel al colegilor mei de echipă, sprijin pe care sper să-l am”, a mai mărturisit Ioana Mischie.

Tânăra regizoare a realizat deja mai multe scurtmetraje şi şi-a trecut în cont câteva premii. Ea a fost nominalizată în acest an la Premiile Gopo. A dezvăluit că vrea să se axeze pe viitor tot pe scurtmetraje.

Vizualizări: 2,524

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Civic-media:

Citește și: