Filip (PP-DD): Cei care au schimbat bărcile prin spate nu vor fi pe liste

Liderul PP-DD Gorj a confirmat faptul că aleşii locali îşi fac griji pentru alegerile din 2016. Oamenii tem că nu vor mai prinde loc pe liste, după fuziunea cu UNPR. Robert Filip spune că vor fi susţinuţi doar cei care nu au lucrat pe la spate.

Reporter: Aţi negociat cu UNPR cum vor fi făcute listele de candidaturi după fuziune?

Robert Filip: Am avut discuţii în acest sens, pentru că toţi oamenii se interesează cine va fi pe listă. Eu le-am explicat că pe listă vor fi trecuţi oameni în funcţie de rezultate şi de cei pe care îi au în spate. Adică dacă a adus voturi şi a fost serios acolo va rămâne, altfel nu va rămâne. Sunt unii care n-au muncit, n-au făcut faţă situaţiei, iar ulterior au schimbat bărcile prin spate. Se va face o analiză în fiecare localitate, toată lumea are dubii în ceea ce priveşte candidaturile, dar n-o să fie acum doar UNPR că e UNPR sau PPDD că e PPDD, exclus acest lucru. Am făcut o analiză şi am văzut că avem câteva organizaţii foarte bune, iar candidaţii noştri vor fi chiar preşedinţii acestor organizaţii locale. Noi avem mai mulţi decât UNPR, dar are şi UNPR organizaţii unde stă bine şi ne completăm unii pe alţii.

Rep.: Care sunt intenţiile dvs. pentru anul viitor?

R.F.: Deocamdată, nu mi-am făcut nici un plan pentru anul 2016, voi trage linie şi o să adun, iar dacă am avut ceva rezultate voi lua o hotărâre. Există posibilitatea ca UNPR să candideze şi singur.

Rep.: Prim-vicepreşedintele UNRP Gorj, Marius Vlaicu, spunea că veţi fi copreşedinte trei luni, apoi vicepreşedinte.

R.F.: Nu ştiu ce se va întâmpla pe viitor. Ştiu doar că noi vom funcţiona cu doi copreşedinţi, săptămâna aceasta vom avea şedinţa, urmează să ne strângem rândurile şi să vedem unde suntem noi slabi sau tari în localităţi. Aşa cum am spus, trei luni vom funcţiona cu doi copreşedinţi, apoi se vor organiza alegeri statutare şi în urma lor se va desemna preşedintele.

Vizualizări: 141

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: