Final de telenovelă! Acatrinei a semnat !

După luni întregi de tatonări şi discuţii, Energia a pus mâna în sfârşit pe jucătorul dorit, Acatrinei. Interul sosit de la Suceava a semnat chiar în faţa presei şi se va bate cu Mureşan pentru un loc de titular.

Energia a încheiat campania de achiziţii en-fanfare. După Dinescu, Liberţ, Antonaru sau Juzbasic, gorjenii i-au convins pe Mureşan de la Sporting Lisabona şi Acatrinei de la Suceava să vină la Tg-Jiu.

Acatrinei, ultima piesă din puzzle

Telenovela Acatrinei la Energia a ajuns la final! Gorjenii au căzut la un acord cu Suceava pentru transferul interului dreapta şi l-au adus pe Acatrinei la Tg-Jiu. Alături de Mureşan, Acatrinei va forma unul din cele mai puternice cupluri de interi din ţară. „Acatrinei a dat dovadă de un caracter deosebit, a purtat o negociere corectă și a arătat o sinceritate care mă determină să cred că și pe viitor caracterul său va fi unul de bun augur pentru noi. Va fi legitimat la Energia pentru o perioadă de 2 ani, atât cât este și proiectul pe care noi l-am propus”, a spus preşedintele secţiei de handbal, Andrei Maioreanu. „Din iarnă l-am dorit pe Acatrinei, de la Suceava l-am dorit și pe Șelaru, dar acel transfer nu s-a finalizat, așa că doar cel al lui Acatrinei s-a concretizat. Avem acum o concurență puternică pe linia de 9 metri și ea va fi benefică pentru echipă”, crede şi Liviu Andrieş. Jucătorul de 24 de ani a semnat contractul cu Energia chiar în faţa presei. „Am ales Energia pentru că aici se vrea performanță. S-a văzut asta și după achizițiile din această vară. În plus, a mai fost și situația financiară precară de la Suceava. Faptul că îl am pe același post și pe Mureșan duce la o concurență benefică. Cine e mai în formă va juca, important e să ne completăm unul pe celălalt pentru a fi cât mai bine pentru echipă”, a adăugat ieri şi ultimul transfer al Energiei.

Vizualizări: 122

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: