Florin Stângă revine la Târgu Jiu… doar pentru examene

Fostul jucător al  pandurilor Florin Stângă va reveni la Târgu Jiu azi pentru a susţine unele examene la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport. Mijlocaşul a părăsit echipa din Târgu Jiu în iarnă când a semnat un contract pe şase luni cu Skoda Xanthi din Grecia, fiind lăsat să plece liber de contract de către conducătorii clubului gorjean. La plecare Stângă a promis că va reveni ori de câte ori va avea ocazia cu plăcere la Târgu Jiu unde s-a simţit foarte bine şi unde are mulţi prieteni.

Echipa greacă la care a evoluat Florin Stângă, alături de un alt român, Mugurel Buga, a încheiat de câteva săptămâni campionatul. Skoda  a reuşit salvarea de la retrogradare în prima ligă din Grecia în chiar ultima etapă a campionatului, impunându-se cu 4-2 în faţa celor de la Iraklis Salonic într-un meci disputat în deplasare. Deşi a avut evoluţii bune reuşind să şi înscrie de câteva ori pentru cei de la Xanthi, Stângă nu şi-a mai prelungit contractul cu grecii, revenind la sfârşitul săptămânii trecute în ţară. „Nu am mai prelungit contractul cu cei de la Skoda Xanthi şi am decis să revin în România. Dar perioada petrecută acolo a fost benefică pentru mine, am jucat destul de mult şi m-am simţit bine în Grecia. Acum voi sta o perioadă acasă în vacanţă, după care voi vedea ce voi face”, a spus ieri Stângă care se afla la Braşov împreună cu soţia Luminiţa şi fiica Alessia care l-au însoţit şi în Grecia.

Îşi vizitează colegii

Stângă se va afla azi la Târgu Jiu şi va face o vizită şi foştilor colegi de la Pandurii despre ale căror probleme cu retrogradarea a aflat şi vrea să-i încurajeze. Mijlocaşul a urmărit multe dintre meciurile pandurilor la tv când era în Grecia  dar nu a înţeles de ce echipa a ajuns să se bată la retrogradare: „Sunt la curent cu evoluţia echipei şi cu situaţia în care se află şi îmi pare rău. Am urmărit destul de multe meciuri ale pandurilor şi în Grecia, dar nu am înţeles ce s-a întâmplat cu echipa de nu a mai reuşit să obţină decât o victorie în acest  retur. Mâine voi fi la Târgu Jiu pentru examenele la facultatea de sport şi le voi face o vizită şi colegilor la antrenament. Sper să pot să-i mai încurajez şi sper mai ales să reuşească să se salveze de la retrogradare”. Stângă ar putea să le explice foştilor colegi cum a reuşit Skoda să se salveze în Grecia în ultima etapă.

Acesta nu exclude posibilitatea de a mai juca la Pandurii dar spune că deocamdată nu i s-a făcut nici o propunere în acest sens: „Nu ştiu dacă voi mai juca la Târgu Jiu, deocamdată nu mi-a propus nimeni acest lucru. E şi situaţia aceasta incertă acolo cu echipa care se luptă pentru salvarea de la retrogradare, dar sper să reuşească”.

Stângă a fost căpitanul echipei Pandurii aproximativ trei ani fiind şi unul dintre jucătorii cu evoluţii constant bune şi foarte multe minute jucate, concurând mereu cu Chibulcutean la titlul de integralist. Plecarea sa de la echipă a lăsat un gol la mijlocul terenului, acolo unde nu s-a mai reuşit nici până acum găsirea unui înlocuitor.

Vizualizări: 64

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: