Fluerătoru, Giuran şi Benga, o lună de arest preventiv

Cristi Fluerătoru, Nicolae Giuran şi Sandu Benga au primit câte 29 de zile de arest preventiv, în dosarul în care sunt cercetaţi pentru modul de realizare a drumului Slivileşti - Motru. Fluerătoru, lider sindical din zona Motru, are o firmă care a lucrat la acest drum realizat necorespunzător şi este acuzat de complicitate la abuz în serviciu şi instigare la fals. Giuran şi Benga, ingineri în cadrul CE Oltenia, au fost preşedinte şi membru în comisia de recepţie şi sunt acuzaţi de abuz în serviciu şi fals.

Liderul sindical Cristea Fluierătoru, şef al Departamentului Zonal Motru din cadrul Federaţiei Naţionale Mine Energie, a fost reţinut în noaptea de miercuri spre joi de procurorii Parchetului Judecătoriei Târgu Jiu, după 13 ore de audieri. Cu câteva ore înainte au fost emise mandatele de reţinere pentru Nicolae Giuran, şeful comisiei de licitaţie şi director în minerit în zona Motru, precum şi Sandu Benga, un angajat al Complexului Energetic Oltenia. Cei trei au aflat aseară că vor sta încă 29 de zile în arest, decizia luată de judecători nefiind definitivă.

Nu este prima anchetă făcută cu privire la modul în care a fost realizat drumul Slivileşti – Motru, finanţat de fosta SNLO, drum care s-a deteriorat la scurt timp de la darea în circulaţia. S-au făcut mai multe expertize care se bat cap în cap, după cum susţin învinuiţii din dosar.

Fluerătoru, audiat ultimul

După ce au fost audiați Alecu Adrian, Pătru Florentin și Murgea Gheorghe, au fost chemați pe rând cei care urmau să fie trimiși direct în beciul IPJ. Primul care a aflat că-și va petrece noaptea în arest a fost Benga Sandu, inginer la EMC Roșiuța membru în comisia de recepție și diriginte de șantier, care este acuzat de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave și de două infracțiuni de uz de fals. A urmat apoi Nicolae Giuran, care a fost președinte al comisiei și de asemenea inginer la EMC Roșiuța, care după mai bine de două ore de audieri a ieșit încătușat și nu a vrut să declare nimic.

Cu câteva ore înainte de miezul nopții a ajuns în fața procurorului de caz și Cristea Fluerătoru care, după ore bune de întrebări și răspunsuri, a primit vestea că-i va urma pe cei doi ingineri în arestul IPJ. Cu cătușele la mână, liderul de sindicat a spus că nu se aștepta la o asemenea decizie și avea speranța ca situația să se rezolve la instanță. „Nu mă așteptam și sper să se rezolve la instanță. Mă surprinde decizia și sper să fiu eliberat la instanță. Mă consider nevinovat”, a precizat Cristea Fluerătoru când a ieșit de la audieri. Realitatea nu a fost aşa cum şi-a dorit, sindicalistul primind 29 de zile de arest.

Avocat: Vom cere o nouă expertiză

Nici avocata lui Cristea Fluerătoru nu se aștepta la o reținere a clintului său și susține că va cere în apărarea acestuia o contraexpertiză la care să participe și un inginer geolog. „Clientul meu a fost reţinut pentru abuz în serviciu, complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice și complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată. Nu putem vorbi de un prejudiciu adus de clientul meu, pentru că nu are legătură cu toate faptele pentru care se fac cercetări. Nu mă așteptam la o asemenea măsură, pentru că au trecut 7 ani  de la data derulării contractelor, faptul că sunt raporturi comerciale între societăți care pot să fie reglementate pe cale civilă și atâta vreme cât drumul este amplasat pe un deal în subsolul căruia sunt galeriile fostelor mine de  subteran Ploștina și Leurda, drumul respectiv s-a deteriorat datorită factorilor corozivi. Un drum situate pe un deal unde sunt alunecări și prăbușiri, precum și circulația mașinilor de mare tonaj nu poate arăta altfel. Aici a fost instituită o restricție de 10 tone, dar în expertiză se vorbește de 40 de tone. Am solicitat în apărare o nouă expertiză  la care să participe și un inginer geolog și vom face obiecțiuni la aceasta”, a spus avocata.

Procuror: Cei trei sunt acuzaţi de abuz

Procurorul de caz, Laurențiu Grecu, a precizat că cei trei reținuți au calitatea de inculpați în acest dosar și sunt cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu în formă calificată.

Sorin Bucurescu, primarul din comuna Slivilești, spune că nu vrea decât să i se repare drumul: „Eu cred că le va da drumul pentru că prejudiciul este creat cu mulți ani în urmă. Se pot judeca și în libertate, nu cred că sunt pericol social din moment ce prejudicial a fost făcut cum cinci ani. În schimb să se recupereze banii, pentru că pe mine nu mă interesează nimic altceva, să facă tronsonul de drum. Nu mă bucură că ei au fost reținuți. Cu siguranță nu Niki Giuran și Sandu Benga au profitat de pe urma lucrării respective, ci sunt alții mult mai mari, directori la vremea respectivă, care au avut funcții în fosta SNLO. Nu sunt singurii vinovați și nici nu sunt cei mai vinovați”.

Vizualizări: 273

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: