Fost miner, condamnat pentru ultraj

Un fost angajat al Complexului Energetic Oltenia, condamnat în trecut de câteva ori pentru diverse infracţiuni pe care le-a comis şi implicat în scandaluri cu poliţişti, a primit acum o nouă condamnare cu executare. Vasile Sebastian Bobei a fost trimis în judecată şi găsit vinovat pentru ultraj, fiind obligat inclusiv să îi plătească daune poliţistului cu care s-a luat la harţă.

În urmă cu un an, bărbatul filma un echipaj care parca într-o zonă interzisă din centrul municipiului pentru ca unul dintre oamenii legii să coboare din maşina inscripţionată cu sigla Poliţiei. Bobei s-a luat la ceartă cu poliţiştii, de abia aşteptând să îi prindă pe aceştia cu „ceva”, după câte „necazuri” avusese în trecut din cauza lor. Cu câteva săptămâni în urmă, bărbatul făcea live de la volanul maşinii sale decapotabile în timp ce se plimba prin centrul oraşului şi consuma bere la volan. Acum trebuie să înghită însă în sec pentru ca magistraţii l-au trimis din nou în spatele gratiilor, verdictul nefiind deocamdată unul definitiv. „Condamnă inculpatul Bobei Vasile Sebastian la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj în variantă agravată, ce se va executa (…). Dispune confiscarea de la inculpat a sumei de 500 lei, reprezentând echivalentul valoric al telefonului mobil folosit la săvârşirea infracţiunii. Admite în parte acţiunea civilă şi obligă inculpatul să plătească părţii civile Dobre Aurel Claudiu suma de 2.000 lei cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând daune morale”, a stabilit Judecătoria Târgu Jiu. (G.I.)

Vizualizări: 3,301

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: