Încătuşat după două luni de la scandal

Bărbatul din Urdari implicat în mai multe procese penale, inclusiv cu fostul şef de post din localitate, dar şi într-un scandal lăsat cu o tentativă de omor, va sta în spatele gratiilor cel puţin o lună de acum încolo.

Judecătorii Tribunalului Gorj au admis solicitarea procurorilor de arestare preventivă a lui Bebe Rică Tauru, chiar dacă cererea respectivă a fost formulată acum, la câteva luni după scandalul în care acesta a fost implicat. În august, Tauru a luat cioburile de la două sticle de bere şi l-a tăiat în zona gâtului pe Claudiu Cristian Ciocan. Anchetatorii au decis de abia acum să ceară mandat pentru agresor şi, surprinzător oarecum, au şi reuşit lucrul acesta.

„Admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj prin rechizitoriul nr. 383/P/2018 din data de 06.11.2018 privind arestarea preventivă a inculpatului Tauru Bebe Rică. Dispune arestarea preventivă a inculpatului pe o durată de 30 zile, începând cu data de 06.11.2018 până la data de 05.12.2018, inclusiv, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor (…). Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului”, a decis instanţa. Verdictul magistraţilor nu este definitiv, iar Tauru l-a şi contestat, nevenindu-i să creadă că riscă să facă sărbătorile de iarnă în spatele gratiilor.

În trecut, el a fost implicat în mai multe furturi de pe raza comunei, iar la un moment dat, în 2015, a convenit cu anchetatorii să formuleze împreună cu soţia sa un denunţ împotriva şefului de post din localitate. Nicu Pasăre, conform declaraţiilor de la dosar, a căzut în capcana unui scenariu în care a fost acuzat că îi cerea favoruri sexuale soţiei lui Tauru, fostul om al legii primind şi o condamnare cu suspendare pentru asta. Tauru a vorbit însă despre scenariul respectiv doar după ce anchetatorii l-au trimis în judecată împreună cu fratele său într-un alt dosar, în care şi Pasăre este judecat alături de un alt poliţist, procesul fiind pe rolul instanţelor.

Vizualizări: 964

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: