Fostul antrenor al liderului din Liga 2, în comă

Antrenorul Ionuț Popa trece prin momente de cumpănă în aceste zile. Experimentatul antrenor de fotbal, retras din activitate de mai bine de un an, la jumătatea lunii martie 2019, din cauza unor probleme grave de sănătate, a suferit, marți, 9 iunie, un stop cardiorespirator, a anunțat liga2.ro.

Ionuț Popa se află în comă la Spitalul Județean Arad după ce a fost resuscitat marţi seară. Popa a fost transportat de urgență la secția UPU a Spitalului Județean Arad, unde a fost resuscitat, iar apoi a fost transferat pe secția ATI. „Este în stare gravă. E în comă. A suferit un stop cardiorespirator și din ceea ce spune medicul neurolog, tumorile de la nivelul capului au crescut”, a declarat o sursă din cadrul Spitalului Județean Arad pentru Special Arad.

În ultimele luni, apropiații familiei lui Ionuț Popa spuneau că „starea lui stagnează. Nu este nici mai bine și nici mai rău, dar e bine că nu a crescut tumoarea pe care o are la cap, care este inoperabilă”.

Sport Arad a informat că Ionuț Popa ”a reluat, recent, un tratament la care nu a răspuns prea bine, iar în această seară a suferit un stop cardio-respirator. Ambulanța l-a transportat de urgență pe „Mister” la Spitalul Clinic Județean, iar medicii au reușit resuscitarea sa. Din păcate, fostul tehnician al UTA-ei rămâne internat în stare destul de gravă la secţia Terapie Intensivă a Spitalului Judeţean din Arad”.

Problemele de sănătate ale lui Ionuț Popa s-au agravat de la începutul anului 2019. Experimentatul antrenor arădean a început să se simtă rău de pe la mijlocul lunii ianuarie și a trecut pe la mai mulți medici din Arad, Iași, Timișoara, Cluj-Napoca și mai apoi Viena. Inițial, se vorbea despre o semipareză facială, dar starea de rău a persistat și după sesiunile de fizioterapie. Pe la începutul lunii martie 2019, un doctor neurolog de la Spitalul Clinic Județean din Timișoara i-a impus restricții clare legate de stilul de viață și, astfel, acesta a fost în imposibilitatea de a mai conduce antrenamentele celor de la UTA.

Ultimul meci în care Ionuț Popa a stat pe bancă la UTA a fost cel cu ACS Poli, fosta sa echipă, la Arad, pe 9 martie 2019 când UTA s-a impus cu 2-1. În cariera sa de antrenor, Ionuț Popa le-a condus pe UTA, FC Bihor Oradea, Politehnica Iași, CSMS Iași, CS Mioveni, Național Sebiș, Șoimii Pâncota și ACS Poli Timișoara.

Vizualizări: 1,652

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: