FRF a anunţat modificări în clasamentul Ligii 2

Clasamentul Ligii 2 a suferit modificări importante  înaintea etapei a 15-a, după ce FRF a constatat oficial retragerea din campionat a clubului Daco-Getica Bucureşti. Pandurii Târgu Jiu rămâne pe locul 18 pentru că nu jucase cu Daco Getica  iar ACS Viitorul Târgu Jiu a pierdut două  locuri în clasament  şi se află  pe locul şase.

FRF a anunţat  oficial că în acest sezon, campionatul Ligii 2  va continua cu o echipă în minus, după ce Daco-Getica Bucureşti s-a retras din competiţie înaintea etapei a 14-a. În acest weekend, fosta prim-divizionară din urmă cu două sezoane va consemna a doua neprezentare, astfel că şi-a primit mai devreme sancţiunea din partea FRF.

Fosta Juventus Bucureşti a fost retrogradată în Liga a 5-a Bucureşti, în cazul în care conducătorii vor decide reînfiinţarea echipei de seniori a clubului. Cât priveşte campionatul Ligii 2, acesta va suferi modificări în clasament, deoarece, conform regulamentului, retragerea unei echipe înainte de încheierea turului duce la anularea rezultatelor înregistrate de aceasta până la momentul abandonului. Cele mai avantajate sunt ASU Politehnica şi CSM Reşiţa, singurele formaţii care în primele 13 etape pierduseră puncte cu Daco-Getica.

Comisia de Disciplină şi Etică a Federaţiei Române de Fotbal a admis sesizarea făcută de Departamentul de Competiţii al FRF cu privire la retragerea echipei Daco-Getica Bucureşti din campionatul Ligii 2. Iar verdictul a fost cel obişnuit: anularea rezultatelor înregistrate în acest sezon, deoarece abandonul s-a produs înainte de finalul turului, şi retrogradarea în ultima competiţie organizată de Asociaţia de Fotbal pe teritoriul căreia îşi are sediul.

Clasamentul Ligii 2 va suferi modificări în privinţa meciurilor desfăşurate, golaverajului şi punctelor obţinute de echipe în primele 14 etape. Clasamentul golgheterilor se va menţine acelaşi, golurile marcate de jucători în partidele cu Daco-Getica urmând să rămână valabile.

 CLASAMENTUL LIGII 2, ÎNAINTE DE RETRAGEREA ECHIPEI DACO  GETICA

CLASAMENTUL LIGII 2, DUPĂ RETRAGEREA ECHIPEI DACO GETICA

Vizualizări: 1,497

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: