FRF premiază echipele de Liga 2 cu bani din amenzi

Decizii importante au fost luate joi de către responsabilii fotbalului de la FRF. Perioada de transferuri a fost modificată pentru această vară, fiind vorba de o prelungire a acesteia iar cluburile vor fi răsplătite cu banii din amenzile acordate pentru nerespectarea protocoalelor medicale.

Federația Română de Fotbal a luat decizii importante în urma ședinței de la Comitetul Executiv, iar mai multe reguli au fost modificate. Printre cele mai importante decizii luate în ședința Comitetul Executiv se numără modul în care banii din amenzile pentru nerespectarea protocoalelor vor fi împărțiţi, dar și modificarea perioadei de transferuri din această vară.

Astfel, banii din amenzile primite de echipele din Liga 2 vor merge către formațiile care joacă în play-off-ul pentru promovare în primul eșalon, adică: UTA, Rapid, FC Argeș, Petrolul Ploiești, CS Mioveni și Turris Turnu Măgurele.

Și în același timp banii obținuți de la echipele din Liga 1 vor fi împărțiți de echipele din primul eșalon care nu sunt sancționate. „Aprobă cu majoritate (3 voturi împotrivă și o abținere a domnului Emilian Hulubei, exclusiv cu privire la cuantumul amenzilor) de voturi Hotărârea Comitetului de Urgență al FRF nr. 18 din 12.06.2020 cu amendamentul că sumele provenite din eventualele sancțiuni dictate pentru nerespectarea protocolului medical vor fi distribuite către celelalte cluburi din eșalonul respectiv, cluburi care nu au încălcat protocolul, cu mențiunea că pentru Liga 2, dacă este sancționat un club, sumele respective se vor distribui doar către cluburi participante în play-off-ul stabilit pentru finalizarea sezonului 2019/2020”, a anunţat site-ul Federației Române de Fotbal.

Totodată, perioada de transferuri pentru această vară a fost modificată, astfel încât cluburile din Liga 1 vor putea aduce sau vinde jucători între 14 iulie și 5 octombrie, spre deosebire de anul trecut când s-a putut face mutări pe piața transferurilor de pe 11 iunie, până pe 2 septembrie.

Vizualizări: 263

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: