După gravul derapaj din situaţia cu Charlie Hebdo, Andrei Pleşu s-a reapucat de scris. Într-un text de pe Adevărul intitulat ”Pluralismul opiniilor la apogeu”, Pleşu îşi încheie tirada cu o concluzie pesimistă, deci pe gustul meu: ”cum poate o construcţie ca SRI-ul, care deţine toate pârghiile imaginabile, să se lase demantelată cât ai zice peşte de iritările unei doamne blonde? Oricum, dacă suntem cu toţii prizonierii unei asemenea caracatiţe, înseamnă, vorba lui Cioran, că ”suntem copţi ca să dispărem”. E, poate, cazul, să emigrăm în Cuba!”.

Şi, din nou, cu Cuba m-a atins la motoraş. 2015 a venit cu ştiri bune de acolo: Cuba s-a liberalizat şi aşteaptă, la fel de avidă ca România în '90, investiţii străine. Importurile dinspre SUA şi Europa s-au deschis, exporturile de asemenea, iar, pe măsură ce internetul începe să fie parte integrantă din viaţa cubanezilor obişnuiţi, se deschid oportunităţi nesperate de afaceri.

Am un amic care, practic, s-a mutat în Cuba. Iniţial se dusese doar într-o mică vacanţă şi ca să vadă dacă ar putea deschide o afacere acolo. Amicul are foarte mulţi bani, că uitai să vă zic. Când cubanezii şi-au dat seama de asta, a devenit o minivedetă naţională. În doar două luni, i-a devenit prieten apropiat fiului lui Fidel Castro, Alejandro. Dacă scrutaţi un pic presa sfârşitului de an trecut, o să vedeţi că domnul respectiv s-a distrat pe Valea Prahovei, aflat în vizită la amicul de care vă ziceam.

În Cuba, amicul şi-a găsit o fiică de ministru mai mişto decât orice fotomodel vă puteţi imagina şi o vilă de 12 camere pe malul mării unde locuieşte, cu 300 de euro pe lună. Cuba e frumoasă, boemă şi fermecătoare. Nu cred că România a fost vreodată aşa, de când a început al doilea război încoace. Haideţi, domnu' Pleşu, când plecăm?