Fugaru, în procese cu liderii USL

Democrat-liberalul Ion Fugaru a avut ieri termen în procesul cu preşedintele executiv al PSD Ion Călinoiu, dar a profitat de ocazie şi a făcut plângere împotriva liderului PNL Dian Popescu. Îi cere daune de un leu, dar şi să-i ceară scuze în toate ziarele. Dian Popescu îi urează succes.

Rep: Aţi avut proces cu domnul Ion Călinoiu. Ce s-a întâmplat?

Ion Fugaru: M-am prezentat. Domnul Costel Avram trebuia să vină să depună mărturie, dar nu a venit în faţa instanţei de judecată şi s-a acordat un nou termen pe data de 9 aprilie. Din punctul meu de vedere doresc să vină să vedem dacă domnului Călinoiu îi va plăcea ce va răspunde domnul Avram la întrebările avocatului meu. În calitatea de martor va trebui să jure cu mâna pe Biblie.

Rep: Nu s-a terminat procesul cu Ion Călinoiu, dar aţi dat în judecată alt politician, pe domnul Dian Popescu. De ce?

I.F.:Am depus plângere împotriva domnului Dian Popescu pentru că dumnealui a declarat la Radio Infinit că el a fost cel care a vorbit cu consilierii şi cu Mihai Mazilu să fiu schimbat din funcţia de viceprimar deoarece i-au spus oamenii de afaceri că nu pot investi în oraş că le iau eu comisioane. Domnul Dian Popescu a început campania electorală.

Rep: Păi şi cu ce dovezi aţi mers în faţa instanţei. Cu declaraţia de la radio?

I.F.: Da. Şi vreau să aducă acei privaţi în faţa instanţei să spună ce comisioane am cerut eu.

Rep: Cereţi daune?

I.F.: Eu nu sunt cum e Călinoiu, lacom după bani, eu cer doar un leu şi să-mi ceară scuze în toate ziarele.

A consemnat Maria BÎRCU

Vizualizări: 132

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: