Garda Financiară Gorj se desfiinţează

Circa 15 angajaţi ai Gărzii Financiare Gorj vor rămâne fără un loc de muncă. Conform unei ordonanţe de urgenţă emisă la finele săptămânii trecute, unităţile Gărzii Financiare de la nivel judeţean vor fi desfiinţate în termen de 90 de zile. În schimb, va lua naştere o nouă direcţie, stabilită la nivel regional, care va prelua o parte din angajaţii Gărzii Financiare.

Conform unei ordonanţe de urgenţă, Garda Financiară Gorj va fi desfiinţată în circa 3 luni. Personalul va fi parţial încadrat într-o nouă direcţie regională care se va numi Direcţia Generală Antifraudă Fiscală, care va avea aceleaşi atribuţii de prevenire şi combatere a actelor şi faptelor de evaziune şi fraudă fiscală. Mai mult decât atât, comisarii vor deveni inspectori antifraudă şi vor fi detaşaţi în cadrul parchetelor pe posturi de specialişti, iar toate actele de control întocmite  privind evaziunea fiscală vor fi finalizate sub îndrumarea procurorilor. Personalul direcţiei va fi în permanenţă la dispoziţia serviciului, angajaţii fiind dotaţi cu uniformă, armament şi mijloace de autoapărare.

În prezent, Garda Financiară Gorj numără circa 15 angajaţi, din care 12 comisari. Cel mai probabil, personalul noii direcţii va fi ales în baza unui concurs. Organizarea, modul de funcţionare, numărul de posturi, precum şi alte aspecte determinate de aplicarea măsurilor de reorganizare prevăzute de OUG se reglementează prin hotărâre de Guvern în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a ordonanţei. Prin această hotărâre se va stabili unde va funcţiona noua direcţie regională.    

Vizualizări: 137

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: