Gârjoabă şi Graure, felicitaţi de Morega

Deputatul Dan Ilie Morega i-a felicitat ieri pe Octavian Graure, directorul general al CE Turceni, şi Corneliu Gârjoabă, director de resurse umane la aceeaşi companie, pentru că nu vor să mai dea bani sindicatelor condus de „mafiotul Condescu“. Morega se referă la acţiunea în constatare făcută în instanţă de CE Turceni prin care se urmăreşte sistarea acordării sindicatelor cotei de 6, 5 la mie raportat din fondul de salarii. Într-un an se adună peste 10 miliarde. „Vreau să-i felicit pe Graure şi Gârjoabă că nu i-au mai făcut jocul să-i dea cei 6, 5 la mie la fondul de salariu. Vreau să le atrag atenţia foarte sever, şi datul prin negociere directă a multor contracte oneroase firmelor sindicatelor nu înseamnă altceva decât sugerea sevei muncitorilor. Condescu minte guvernanţii de la Putere dar se întâlneşte şi cu cei din Opoziţie, joacă la două capete, ca să nu scape nicio ocazie, el să fie tot deasupra. Uite o să-i dau UNPR-ul acum, să-l ia că tot murea că nu are UNPR“, a spus Morega supărat.  Sindicatele ar putea pierde şi banii de la SNLO pentru că Daniel Burlan a anunţat că nu va mai face plăţi deoarece aşteaptă finalizarea procesului dintre sindicate şi CE Turceni. (M.M.)

Vizualizări: 141

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: