Ghid pentru inspecţii fiscale fără probleme

Controalele fiscale s-au amplificat în ultima vreme, aşa că orice sfat care-i poate ajuta pe contribuabili să scape cu bine de verificările inspectorilor fiscali sunt binevenite. Recent, compania de audit şi consultanţă.Pricewaterhouse- Coopers (PWC) România a publicat o broşură cu recomandări pentru oamenii de afaceri care trebuie să facă faţă diverselor acţiuni de control din partea organelor abilitate.

„Ghidul contribuabilului în gestionarea inspecţiei fiscale” poate fi descărcat gratuit în format electronic de pe site-ul  www.pwc.com/ro. Specialiştii companiei de audit le recomandă contribuabililor ce să facă înainte de control, în timpul verificării şi după inspecţia fiscală. Astfel, dacă aţi primit un aviz de verificare fiscală, trebuie să ştiţi că puteţi solicita o singură dată o amânare, dacă aveţi motive bine întemeiate. Ca să nu aveţi probleme, este indicat să depuneţi toate situaţiile financiare la timp şi să vă asiguraţi că deţineţi toată documentaţia necesară când solicitaţi decontul de TVA. Mai apoi, dacă vi se pare nejustificată vizita celor de la Fisc, solicitaţi-le să vă comunice periodic constatările în scris şi susţineţi-vă punctul de vedere dacă aveţi dubii cu privire la corectitudinea reţinerilor sau a interpretărilor. Consultanţii vă mai atrag atenţia că o inspecţie fiscală are ca termen de desfăşurare şase luni pentru marii contribuabili şi trei luni pentru celelalte firme. De asemenea, inspecţia desfăşurată ca urmare a cererii de rambursare a TVA nu poate depăşi 45 de zile. După efectuarea verificării, actele care trebuie emise sunt

Raportul de inspecţie fiscală, Decizia de impunere şi, eventual, Dispoziţia de măsuri. În situaţia în care aceste acte vi se par nelegale, puteţi depune o contestaţie în  termen de 30 de zile de la comunicarea acestora, iar dacă vă este respinsă contestaţia, puteţi merge în instanţă, în contencios administrativ, în termen de şase luni de la comunicarea deciziei de respingere.

Vizualizări: 110

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: