Costinești e de departe cea mai infectă stațiune de pe litoralul românesc. Nu contează câți ani ai, nu îți place cu vârsta, ci cu cât ești mai prost. Nici n-apuci să treci bine calea ferată că ai și auzit prima manea. Până reușești să parchezi mașina, mai auzi cel puțin trei dând buzna chiar și prin geamurile închise, de la o terasă sau alta.

Odată dat jos și pornit dinspre centrul satului spre plajă, principalul bulevard de promenadă al Costineștiului te izbește nemilos în nări cu mirosuri amestecate de urină, transpirație și, mai ales, șaorma. În cele trei sute de metri, cât ține ulița centrală, am văzut mai multe șaormerii decât am văzut vreodată la București. De altfel, cred că mai mult de jumătate dintre magazinele de pe această stradă din Costinești sunt șaormerii, un sfert fast food-uri și restul de un sfert diverse cașcarabete cu cele mai oribile suveniruri pe care le-ați văzut vreodată. Totul pare destinat mârlanilor și țărănoilor săraci, fără fițe, spre deosebire de Mamaia, care măcar are scuza că vizează o categorie aparte și profitabilă, aceea a târleților plin de bani.

Cel mai cinstit loc în care te poți duce la Costinești este o terasă cu manele. Stațiunea transpiră manelism prin toți porii, nu credeți nici un obișnuit al locului că merge acolo pentru altceva. Că există și cluburi sau terase fără manele, asta e doar o ipocrizie, probabil temporară. Inclusiv cocalarii care merg în Ring, White Horse sau Tineretului sunt maneliști, în sufletul lor, doar că se află deocamdată în faza de negare. Mai devreme sau mai târziu vor ajunge tot la Zece steaguri, dând dedicații pentru „Roxana/Mihaela/Carina/Alisa viața mea” și rupându-și pantofii de lac asortați la pantalonii scurți albi, în fața scenei.