Ghindeanu şi Stancu au fost rechemaţi la prima echipă

Problemele cu care se confruntă echipa din punct de vedere al efectivului l-au făcut ieri pe Sorin Cârţu să apeleze la doi dintre jucătorii trimişi la echipa a doua. Lotul de care dispune acum este subţiat şi de accidentări, dar şi de suspendări şi ameninţarea unor eventuale suspendări, mulţi jucători fiind la limită din acest punct de vedere, în astfel de momente fiind nevoie de întăriri. Ghindeanu şi Stancu au fost primii jucători rechemaţi ieri de Cârţu la antrenamente, după ce tinerii convocaţi etapa trecută au fost lăsaţi să joace la meciul de azi cu ACS Recaş.

Sorin Cârţu se confruntă din nou cu probleme de lot şi apelează la o parte dintre jucătorii trimişi la echipa a doua pentru a completa echipa. Astfel, doi jucători care se pregătesc cu echipa a doua au fost rechemaţi ieri la prima echipă pentru a face antrenamente cu Pandurii în vederea meciului de sâmbătă cu FC Braşov. Este vorba de Ghindeanu care a fost trimis recent la Pandurii 2, pentru lipsă de randament la echipa mare, dar şi de Ionuţ Stancu, jucător la care s-a renunţat din iarnă când a fost dat definitiv la echipa a doua

Cârţu: „Avem nevoie de ei”

Cârţu a explicat ieri rechemarea celor doi jucători prin faptul că are nevoie de ei pentru a completa lotul precizând că orice jucător trimis acolo poate reveni oricând la Pandurii. „Ghindeanu şi Stancu au revenit la prima echipă pentru că avem nevoie de ei. Orice jucător de la echipa a doua poate fi în vederea noastră şi poate să revină”, a precizat ieri tehnicianul explicând că de aceea sunt trimişi la echipa a doua şi nu se renunţă definitiv la ei, pentru a fi ţinuţi într-un anumit fel de pregătire şi pentru a putea fi rechemaţi dacă este cumva nevoie de ei la prima echipă: „Folosim tot ce avem la dispoziţie, trebuie să fie toată lumea pregătită, nu se ştie ce va ieşi. E o situaţie dificilă, jucători cu cartonaşe care sunt expuşi la suspendare şi atunci trebuie să fi pregătit pentru orice soluţie”. Problemele de lot cu care se confruntă acum Pandurii sunt numeroase, la infirmerie fiind cinci jucători, Stanca, Păcurar, Orac, Murgan şi Chibulcutean, fiind totuşi speranţe ca unii dintre ei să se refacă până la meciul cu FC Braşov.

Stanciu şi Vlăduţi joacă azi la Recaş

În ceea ce-i priveşte pe cei doi jucători promovaţi la meciul de la Urziceni de la echipa a doua, Stanciu şi Vlăduţi, aceştia nu s-au mai antrenat ieri cu Pandurii pentru că au fost convocaţi de antrenorul echipei a doua, Gabi Zahiu, în lotul pentru meciul de azi din etapa intermediară cu ACS Recaş. Cârţu crede că e bine pentru ei să profite de şansa care li se oferă şi să aibă evoluţii bune pe viitor: „E bine că i-am promovat pe Vlăduţi şi Stanciu, sper să folosească acest moment şi să-l exploateze şi să nu rămână doar solitare aceste convocări şi prezenţe ale lor, dar totul depinde de ei. Acum i-am lăsat să joace la echipa lor pentru că au etapă şi e meci important dar sper să acest debut la echipa mare să-i mobilizeze. La asta m-am şi gândit când i-am trimis pe teren, fiind şi scorul de 2-0, jucam contra Urziceniului şi era greu să se întoarcă rezultatul. Şi am zis că decât să mai apelez la nu ştiu ce jucători la care am apelat şi când erau scoruri care să ne ajute, mai bine să-i bag pe ei. Decât să băgăm alţii doar aşa să contabilizeze nu ştiu cât la sută şi să îşi ceară contractul”.

Pandurii s-au antrenat ieri dimineaţă pe un teren de la periferia oraşului din cauza ploilor care au căzut la Târgu Jiu iar după-amiază şedinţa de pregătire a avut loc pe terenul de antrenament din incinta Complexului Sportiv Municipal.

Vizualizări: 92

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: