Gigi Becali îl trimite pe Răduţ la Pandurii

Răduţ a fost prezent ieri la reunirea Stelei dar va ajunge până la urmă împrumut la Pandurii. Patronul Stelei, Gigi Becali a confirmat că mutarea se va face până la urmă în ciuda dorinţei lui Reghecampf de a-l păstra pe mijlocaşul de 22 de ani.

Răduţ n-a avut deloc parte de vacanţă până acum. După încheierea sezonului a mers în cantonamentul naţionalei de tineret iar ieri a fost chemat la ordine în Ghencea de noul antrenor, Reghecampf.

Gigi intervine, mutarea se face

Chiar dacă Reghecampf ar mai vrea să-l vadă la lucru pe Răduţ înainte să decidă dacă renunţă la el, mijlocaşul va ajunge se pare la Pandurii. Şi asta după ce patronul Gigi Becali a intervenit pentru ca afacerea cu gorjenii să fie respectată. „Răduț pleacă la Târgu Jiu să joace”, a afirmat scurt Becali, care a vorbit ieri pentru prima oară după o pauză de o lună, cauzată de campania electorală. „Am vorbit şi cu jucătorul, am stabilit cu el să se prezinte la noi pe 21 iunie. El a cerut câteva zile în plus libere pentru că a fost şi la naţionala de tineret. Ştiu că mi s-a spus că îl voi avea pe Răduţ un an de zile la Pandurii. Poate Reghecampf nu a fost înştiinţat 100 la sută în ceea ce priveşte detaliile contractului. Steaua este un club profesionist, serios, şi nu cred că cei de acolo nu îşi vor respecta promisiunile”, spune Grigoraş care explică şi de ce are nevoie de Răduţ. „Eu voiam concurenţă la mijlocul terenului, pentru Voiculeţ şi Nistor. Îmi place foarte mult de Răduţ, îmi place stilul, îmi plac calităţile pe care le are şi am încredere în potenţialul acestui jucător.”

Juniori

Juniorii C ai pandurilor, calificaţi la turneul semifinal au fost repartizaţi să joace la Cluj. Adversarele jucătorilor născuţi după 1997 sunt Steaua şi Olimpia Satu Mare, echipe ce stau în calea pandurilor în tentativa lor de a ajunge la turneul final.

Vizualizări: 130

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: