Gilortul Cărbuneşti, surpriza din Liga 3

Gilortul Târgu Cărbuneşti poate fi considerată o surpriză plăcută pentru acest sezon de Liga 3. Gorjenii erau aproape retrogradaţi sezonul trecut dar în acest nou sezon echipa s-a restartat şi se bate pentru primele locuri din clasament.

Gilortul a avut un parcurs bun în noul sezon, iar după încheierea turului şi disputarea unei etape din retur, echipa a intrat în vacanţă pe podium, ocupând locul trei. Preluată în vară de fostul pandur Florin Popete, echipa din Cărbuneşti şi-a schimbat o mare parte din lot, după ce o serie de jucători exponenţiali au mers la Filiaşi cu fostul antrenor Mario Găman. Chiar şi în această situaţie, cu mulţi tineri juniori în lot, Gilortul a reuşit să urce pe podium la final de an.

Antrenorul Florin Popete a recunoscut că a avut emoţii înainte de startul campionatului pentru că şi el era debutant pe banca unei echipe de Liga 3. „Având în vedere că pentru mine era o experiență nouă, aveam puțină teamă de debut, pentru că nu luasem contact cu Liga a treia. Rezultatele pe care le-am avut arată o comportare meritorie și, pe această cale, țin să-i felicit pe băieți pentru comportamentul și atitudinea de care au dat dovadă. Este un pas înainte pentru ei, lucrurile au mers foarte bine, poate nesperat, pentru că și anul trecut au activat în Liga 3 și mă bucur foarte mult pentru rezultatele obținute. Momentan, m-am ținut de promisiune și am terminat în primele trei. Acum, suntem la jumătatea drumului și sperăm ca la finalul returului să fim cel puțin la fel ca acum. Eu spun că este un lucru extraordinar”, a spus Popete la Accent Tv.

Tehnicianul gorjean speră să menţină echipa în primele trei locuri şi în returul care se va relua în luna martie a anului viitor.

Vizualizări: 830

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: