Gilortul Târgu Cărbuneşti a numit un nou antrenor

Gilortul Târgu Cărbuneşti a numit deja un nou tehnician după ce a anunţat despărţirea de fostul pandur Florin Popete. Conducerea clubului din Cărbuneşti a precizat că s-a înţeles cu antrenorul Mihai Dinu pentru pregătirea echipei gorjene în noul sezon.

Antrenorul Mihai Dinu se întoarce de fapt pe banca formației gorjene după cinci ani, după cum a anunţat clubul Gilortul care a amintit performanţa fostului antrenor cu care s-a câştigat campionatul judeţean în urmă cu cinci ani.

După câştigarea sezonului de Liga 4, Gilortul juca atunci la barajul de promovare în Liga 2 împotriva sibienilor de la FC Hermannstadt. Gilortul anunţă că noul tehnicican va avea o misiune dificilă, de a forma un lot nou, pentru că mulţi jucători erau la final de contract. „Misiunea viitorului tehnician nu va fi deloc una ușoară deoarece mulți jucători aflați la final de contract nu vor mai continua la Gilortul. Prin numirea în postul de antrenor, conducerea clubului i-a acordat încredere și îl va sprijini pentru un parcurs cât mai bun în noul sezon”, a anunţat clubul pe pagina oficială.

Clubul anunță şi reunirea lotului pentru data de 26 iulie: „Săptămâna viitoare conducerea clubului va creiona în mare parte lotul pentru noua ediție de campionat. În principiu, reunirea lotului va avea loc pe 26 iulie, dar termenul ar putea fi devansat”.

Startul noului sezon de Liga 3 este programat să aibă loc pe data de 28 august, cei de la Gilortul având deja meciuri amicale perfectate în luna august cu Jiul Petroşani şi Flacăra Horezu.

Vizualizări: 4,025

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: