Giratoriu improvizat peste noapte

Supriză totală ieri dimineaţă pentru şoferii care îşi făceau planuri pentru cât vor sta în intersecţia de la Traian cu Popa Şapcă, după ce cu o zi înainte zona era extrem de aglomerată, iar durerile de cap erau mai ceva ca insistenţa cu care fluierau poliţiştii pentru a pune maşinile în schimbare. Cei care au mers prin intersecţia respectivă au avut ocazia să constate că, peste noapte, acolo a apărut un nou sens giratoriu. Acesta a fost amenajat în centrul oraşului într-o singură noapte din ordinul lui Florin Cârciumaru.  Edilul spune că după ce a revenit din Turcia aflat din presa locală despre blocajele apărute în trafic pe strada Traian, odată cu punerea în funcţiune a sensurilor giratorii de pe strada Unirii. Primarul spune că problema traficului a fost imediat rezolvată, în doar câteva ore angajaţii municipalităţii improvizând un sens giratoriu la intersecţia dintre străzile Traian şi Popa Şapcă. Şoferii care au trecut ieri prin zonă nu au mai avut parte de cozi interminabile, iar poliţiştii rutieri au intervenit foarte rar pentru a dirija traficul, Florin Cârciumaru fiind convins, din nou, că sensurile giratorii fluidizează circulaţia. 
 "Am luat legătura cu directorul tehnic al Primăriei, care mi-a explicat cum stau lucrurile, după ce am văzut semnalele din presă că e blocaj pe partea aceasta şi că nu mai sunt probleme în intersecţiile unde am făcut sensuri giratorii. I-am dat aprobarea şi în cursul nopţii am amenajat provizoriu acest sens giratoriu şi, după cum se vede, lucrurile merg bine acum, semn că trebuie să continuăm în direcţia aceasta", spune edilul şef. Municipalitatea are în plan să amenajeze şi alte sensuri giratorii pe strada Traian, mai ales după ce acestea şi-au dovedit eficienţa în descongestionarea traficului, probleme nesoluţionate de ani de zile găsindu-şi acum rezolvarea.
 


Vizualizări: 155

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: