Gorj: Şcoli cu latrine şi fără apă potabilă

Elevii din mai multe şcoli din judeţ merg încă la toaletă în fundul curţii şi nu au apă potabilă curentă. Patru comisii compuse din reprezentanţi ai Prefecturii, inspectori şcolari, pompieri şi angajaţi ai DSP Gorj au luat la puricat toate şcolile din Gorj. Nu au lipsit nici neregulile, iar aici au fost stabilite măsuri de conformare. „Din cele 535 de unităţi de învăţământ de la nivelul judeţului Gorj, 98 încă au toaletele în fundul curţii şi nu sunt racordate la apă. Dacă este să ne referim la avizele eliberate de Direcţia pentru Sănătate Publică Gorj, aici avem 2%, adică 11 şcoli, care nu au acest aviz. Mai sunt alte 100 de şcoli care nu au autorizaţie de securitate la incendiu eliberată de ISU. Însă 57 dintre acestea au depus documentaţiile necesare şi urmează să fie autorizate. Au deja un aviz în acest sens”, a explicat Corina Belteu, purtătorul de cuvânt al Instituţiei Prefectului Gorj. (A.A.)

Vizualizări: 693

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: