Gorjeanul Lupescu a păcălit zeci de mineri din Valea Jiului

Unul dintre apropiaţii lui Miron Cozma din Gorj a fost reclamat la Poliţie, în Valea Jiului, pentru că ar fi înşelat zeci de foşti mineri, cărora le promitea că-i duce la muncă în străinătate.

Constantin Lupescu, un patron gorjean care a mai avut probleme cu legea în trecut, este acuzat de peste 100 de persoane din Petrila şi Petroşani că le-a cerut bani şi nu şi-a mai onorat promisiunile de a-i duce la muncă în Spania, Italia sau Grecia. Nemulţumiţii sunt în mare parte mineri disponibilizaţi în anii trecuţi, aceştia depunând un tabel cu semnăturile lor la Poliţia Petrila, cerând demararea unei anchete.

„Ne-a luat banii şi ne-a lăsat ca pe proşti“

"Noi am crezut că patronul acesta din Gorj chiar ne va duce la muncă în străinătate, mai ales că era de la Liga domnului Cozma şi aveam încredere în dumnealui. Acum ne-am dat seama că probabil Miron nici nu ştie ce fac oamenii lui pentru că Lupescu acesta a venit de la Târgu Jiu la noi aici la Petrila, ne-a luat banii şi ne-a lăsat ca pe proşti. L-a început a spus că-i taxa un milion şi jumătate de lei vechi, apoi a mărit-o la şase milioane şi, acum, când să plece oamenii, nu mai dă nimeni de el. Ultima dată ne-a spus că-i prin Bucureşti. Vinerea trecută trebuia să plece ultimul autocar cu 40 de oameni, dar nimic. S-au adunat oamenii ca turma de oi şi n-a venit nimeni să-i ia şi să-i ducă undeva. Acum normal că am depus plângere la Poliţie că nu lăsăm nici noi lucrurile aşa, că dacă ne dă banii înapoi vă asigur eu că nu i se întâmplă nimic. De proşti nu putem rămâne..." spunea ieri Liviu Tăzlăuan, unul dintre foştii ortaci din Petrila interesat să îşi găsească o slujbă în afară.

Constantin Lupescu a negat acuzaţiile ce-i sunt aduse. El a promis că va pune la dispoziţia jurnaliştilor documente prin care să îşi probeze nevinovăţia. Omul de afaceri a mai avut probleme şi în trecut cu unele lucrări pe care le-a efectuat în Gorj, după ani de zile de procese acesta anunţând că a fost găsit nevinovat. Lupescu este un apropiat al lui Constantin Creţan şi al lui Miron Cozma, fiind prezent alături de cei doi la toate mitingurile pe care Liga "Miron Cozma" le-a organizat la Rovinari sau la Lupeni, în Valea Jiului.

Vizualizări: 106

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: