Gorjenii au datorii de miliarde către Aparegio

Principalul furnizor de apă din județ se luptă să recupereze chiar și în instanță sumele restante al gorjenilor. Este vorba de mai bine de 27 de miliarde, bani pe care societatea trebuie să-i recupereze de la asociațiile de proprietari din județ. ”Datoriile pe care asociațiile le-au acumulat de la începutul anului și până în prezent, adică în decurs de cinici luni, soldul facturilor neîncasate au crescut cu circa cinci miliarde ceea ce înseamnă că asociațiile nu și-au plătit nici pe departe datoriile pe care le au către Aparegio. Se înregistrează datorii chiar și din lunile iunie ale anului trecut”, a precizat Tiberiu Albu, directorul comercial al Aparegio. Drept urmare, săptămâna viitoare vor fi debranșate de la apă câteva asociații din zona Plopilor, Unirii și 23 August. Aceste asociații înregistrează datorii din luna septembrie a anului trecut. În cazul în care datornicii refuză în continuare să facă plăți atunci societatea va trece la executări silite. Deocamdată, Aparegio are în lucru 300 de procese, mare parte din ele câștigate.”Vom trece la executarea silită a datornicilor care nici după aceste acțiuni nu înțeleg că trebuie să-și plătească datoriile. Probleme de acest gen sunt la Bumbești Jiu și la Motru, la cele 17 asociații pe care le păstorim”, a adăugat Tiberiu Albu, director comercial Aparegio.

Vizualizări: 119

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: