Gorjenii, dispuşi să-şi pună casele la dispoziţia sinistraţilor

Sute de persoane au trecut pe la corturile Crucii Roşii amplasate în trei locaţii la nivel de Târgu Jiu, oamenii aducând diferite lucruri sau interesându-se cum pot să facă donaţiile. De la haine şi alimente, la sticle de apă minerală sau de ulei, gorjenii s-au arătat dispuşi să îşi ofere inclusiv locuinţele pentru a găzdui persoane afectate de inundaţiile devastatoare din Moldova.

Ultimul cort amplasat de Crucea Roşie la Târgu Jiu este cel de la Piaţa Centrală, unde, ieri, a venit şi Angela Dănău, o femeie de 58 de ani, din comuna Băleşti, care a fost părăsită de soţ, iar mama i-a murit anul trecut. Şomeră după ce nu a mai avut loc de muncă la Primăria Băleşti pentru a strânge gunoaiele de pe străzi, femeia se declară marcată de greutăţile sinistraţilor din Moldova şi tocmai de aceea vrea să îi ajute pe aceştia. Ieri ea a făcut curăţenie prin casă şi a adunat suficient de multe lucruri pe care să le doneze sinistraţilor. „Sunt o mulţime de lucruri de care nu mai avem nevoie. Eu le dau la Crucea Roşie, dar alţii prin sat le aruncă prin ogaşe, în loc să le pună la sac şi să le care până la corturi. Oamenii ăia din Moldova au mare nevoie de ajutorul nostru, iar noi nu putem să nu facem nimic pentru că nu ştim când ne loveşte furia lui Dumnezeu. Eu am donat şi haine groase de iarnă şi cearşafuri, perdele, pături, dar ce nu am adus aici pentru că şi aşa am o vârstă la care trebuie să îmi cam dau singură de pomană, că dacă o las pe seama altora, cine ştie ce-o mai fi în viitor. Sunt multe haine pe care oricine le găseşte prin casă pentru a le dona şi aşa ar trebui să facem cât mai mulţi”, spunea femeia, venită la cortul Crucii Roşii de la Piaţa Centrală din Târgu Jiu.

Patronii au dat marfa nevândută

În oraş există corturi pentru strângere a donaţiilor de la populaţie şi la Prefectură, dar şi la Liceul cu Program Sportiv, în paralel instituţiile publice având propriile campanii interne de adunare a hainelor şi alimentelor pe care le pot aduce de acasă proprii angajaţi. La cel de la Piaţa Centrală s-au adunat ieri saci întregi de haine nou-nouţe, cu etichetele pe ele, după ce patronii standurilor din zonă au decis să facă un pic de curăţenie pe rafturile magazinelor lor. „Am luat marfa direct de pe raft, da, e adevărat, pentru că ne-a impresionat şi pe noi durerea acelor oameni cărora apele le-au luat totul. Am adus aici blugi noi-nouţi, cu etichetele de preţ pe ei că nu am mai stat să le dăm jos, am adus haine pentru copii, tot ce am considerat noi că putem să debarasăm, deşi afacerile nu ne merg deloc strălucit nici nouă în perioada asta”, spunea una dintre reprezentantele magazinelor respective.

Cei care au trecut pragul corturilor au fost în special bătrânii, aceştia fiind cei mai conştiincioşi donatori. „Eu am o pensie de 4,7 milioane lei vechi şi am venit şi cu haine, iar acum m-am dus de am luat nişte ulei, făină şi zahăr. Mi-a murit soţul acum o lună şi am rămas singură şi îmi dau seama cât de greu trebuie să le fie şi acelor femei care nu mai au nimic deasupra capului. Mă uit la televizor mamă şi îmi vine să plâng la câtă durere pot să văd. Trebuie să îi ajutăm pe acei oameni pentru că necazurile lor sunt mult mai mari ca ale noastre”, spunea o pensionară venită la cortul de la Prefectură.

Prefectura a comunicat ieri că în judeţ 21 de primării din cele 70 au înfiinţat centre pentru strângerea de ajutoare de la populaţie. Printre obiectele donate la corturile Crucii Roşii, în afară de zahăr, ulei sau alte alimente şi haine, un gorjean a adus şi un dvd-player, dar şi un televizor, spre uimirea celor care recepţionează ajutoarele pentru sinistraţi.

Vizualizări: 113

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: