Gorjenii pierd subvenţiile dacă dau foc la mirişti

Incendierea miriștilor, dar și a resturilor de pe terenurile agricole îi poate costa mult pe fermierii gorjeni. Aceștia riscă să fie sancționați la plata subvențiilor pe suprafețe dacă se dovedește că și-au incendiat intenționat suprafețele. În acest moment sunt în atenția reprezentanților APIA două cazuri de acest gen, semnalate de reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Gorj.

Se știe destul de bine faptul că în perioada de vară se înmulțesc incendiile la vegetația uscată, dar și la terenurile agricole. Fermierii care primesc subvenții de la APIA pentru suprafețe trebuie să ştie că, dacă își incendiază intenționat miriștea sau resturile de pe terenurile agricole, vor primi mai puțini bani de la Agenția de Plăți și Intervenții în Agricultură.  Sancțiunea care le va fi aplicată este cuprinsă între 5 și 10% din valoarea subvenției pe exploatare, dacă se dovedește că au dat foc la terenuri. Până în acest moment au fost semnalate la APIA două cazuri de acest gen, iar comisiile vor verifica informațiile oferite de reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Gorj. „Fermierii care dau foc la miriști și la resturile de pe suprafețe agricole vor fi sancționați cu un procent în 5 și 10% din valoarea subvenției pe exploatare dacă se dovedește că incendierea s-a făcut din cauza lor. Sunt multe situații de incendii de acestea cu autor necunoscut sau focul a pornit de la o țigară aruncată la întâmplare. Noi, în baza actului de constatare făcut de pompieri cu ce au găsit la fața locului, vedem care este situația și stabilim sancțiunea. În 2012 au fost multe cazuri de acest gen. În 2013 avem semnalate de către pompieri numai 2 cazuri pe care trebuie să le verificăm”, a declarat Constantin Negrea, director APIA Gorj.

Vizualizări: 160

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: