Grecia, destinaţia gorjenilor pentru Paşte

Gorjenii şi-au făcut deja planuri pentru sărbătorile de Paşti. Potrivit directorului unei agenţii de turism din Municipiul Târgu Jiu, Cecilia Gurgui, cei mai mulţi gorjeni vor merge în perioada Paştelui în Grecia, la Meteora sau la Muntele Athos, dar şi în Halkidiki. „Ca destinaţie, cea mai solicitată este Grecia, având în vedere că preţurile sunt acceptabile. De regulă, tarifele în afară sunt cuprinse între 170 şi 700 de euro. Cea mai scumpă destinaţie pentru această perioadă este Ierusalimul, pentru că transportul se face cu avionul”, spune Cecilia Gurgui. În ţară şi în judeţul Gorj preţul unei vacanţe la pensiunile variază între 200 şi 350 lei pentru trei nopţi cazare şi masa festivă. „În judeţ sunt solicitate de regulă pensiunile agroturistice sau vilele şi hotelurile aşezate în imediata apropiere a mănăstirilor. La agenţia noastră au fost solicitate pachete pentru pensiunile din Tismana, care sunt situate la 200 de metri faţă de mănăstire. Încă din ianuarie turişti din Craiova sau Bucureşti şi-au rezervat locuri la pensiuni din judeţ. Cei mai mulţi vin în Gorj din dorinţa de a merge la munte, pentru relaxare”, mai explică aceasta. Dar nu numai în Grecia merg gorjenii pentru a fi împreună cu familia de Paşti. Mănăstirile din Moldova se situează şi acestea în topul preferinţelor. „Până acum s-au înscris peste 30 de turişti pentru zona Moldovei. Mulţi dintre aceştia vor lua şi calea Maramureşului, vestit prin tradiţiile şi obiceiurile specifice”, explică Cecilia Gurgui. Şi pentru cei care nu dispun de foarte mulţi bani pentru o vacanţă se găsesc însă soluţii. Prin programele sociale precum „Decada balneară” sau „O săptămână de refacere” gorjenii pot beneficia la preţ de  270 lei sau de 330 lei pe sejur de şapte zile de refacere la staţiuni precum Căciulata. Buziaş, Olăneşti, Sinaia sau Sovata.

Vizualizări: 102

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: