Greii Sandu şi Dragomir, urmăriţi penal de DNA!

Un nou cutremur zguduie din temelii fotbalul nostru atât de greu încercat. Cele mai influente şi de neclintit personaje din fotbalului românesc de după Revoluţie, Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir au intrat sub urmărirea penală a Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru abuz în serviciu. Totul din cauza cazului Universităţii Craiova, pe care cei doi împreună cu alţi 10 membri ai Comitetului Executiv au dezafiliat-o în vară. Prejudiciul estimat de craioveni se ridică la 50 de milioane de euro.

Ziua de miercuri ar putea deveni una ”z” pentru fotbalul românesc. Șefii de la Federația Română de Fotbal, respectiv Liga Profesionistă, Mircea Sandu și Dumitru Dragomir sunt de acum urmăriți penal pentru abuz în serviciu în cazul dezafilierii Universității Craiova. Cei doi au la dispoziție două săptămâni pentru a-și pregăti apărarea.

Cum s-a ajuns aici -

Pe 20 iulie, Comitetul Executiv al FRF din care făceau parte și Sandu cu Dragomir a decis cu 10 voturi ”pentru” și 2 ”abțineri”, excluderea provizorie a Craiovei din toate competițiile interne. Și asta pentru că trupa lui Adrian Mititelu ar fi încălcat grav statutele FRF prin acționarea federației în instanțele civile. Lucru cu care procurorii DNA nu au fost de acord deoarece craiovenii l-au acționat în instanță numai pe Victor Pițurcă, nu și Federația. Mai grav este însă faptul că nu s-a mai așteptat și Adunarea Generală a membrilor afiliați la FRF pentru a ratifica dezafilierea și s-a decis ca toți jucătorii Craiovei să fie declarați liberi de contract! De această decizie au profitat mai multe cluburi care i-au luat gratis pe alde Lung junior, Găman, Florin Costea ori Prepeliță. În total nu mai puțin de 39 de jucători pe care craiovenii îi evaluează la 50 de milioane de euro! După o anchetă temeinică, procurorii DNA au decis că oltenii au fost îndreptățiți să depună plângere și au trecut la fapte.

Mitică Dragomir dă din colţ în colţ

Astfel asupra tuturor celor 12 membri ai CEX prezenți la ședința cu pricina, s-a luat decizia de începere a urmăririi penale. De altfel, Mitică Dragomir a fost ieri la sediul DNA și a primit vestea care l-a adus un pic în pragul disperării. ”Dacă Adunarea Generală decide că Universitatea Craiova trebuie să revină, atunci va fi reintegrată în competiţie, iar jucătorii vor reveni sau nu la echipă. Regulamentul se poate modifica, ce e aşa mare brânză- Nu poate fi nici vorba de abuz în serviciu, pentru că este o decizie provizorie. Nu poţi ţine jucătorii să nu joace, să le îngrădeşti dreptul la muncă. Mititelu nu a pierdut nimic, ba chiar a câştigat, pentru că nu a avut cheltuieli”, a spus ieri șeful Ligii care a reacționat dur la ideea de a se autosuspenda din funcție după ce a aflat că va fi urmărit penal. ”Numai un prost poate să spună așa ceva!”, a zis Dragomir.

Mititelu: ”Mi-e milă de el !”

Omul care ar putea aduce detronarea lui Sandu şi Dragomir după o dominaţie de 20 de ani, Adrian Mititelu a reacţionat şi el prompt. ”Deşi nu credeam că o să mai am vreodată milă de un om care mi-a făcut rău, mi-a stârnit compasiune, pentru că acest om abia acum şi-a dat seama ceea ce a făcut. El vorbeşte de prezumţia de nevinovăţie, dar eu am avut parte de aşa ceva- S-a dat o decizie şi s-a şi pus în executare în următoarele ore. Poate omorul e o încadrare mai dură şi mai grea decât ceea ce au făcut cei doi. Au distrus o societate comercială, o echipă cu peste un milion şi jumătate de simpatizanţi. Au creat traume, au făcut o infracţiune foarte gravă, acum joacă teatru şi invocă un regulament în faţa legii”, a spus Mititelu la sport.ro.

Cei 12 membri ai CEX urmăriți penal sunt: Mircea Sandu, Dumitru Dragomir, Octavian Goga, Marius Stan, Marian Pălărie, Cornel Șfaițer, Pail Costaș, Sorin Țerbea, Vasile Avram, Cristian Bobar, Marin Rusen și Ștefan Stana.

Vizualizări: 126

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: