Grigoraş, retras temporar

Fostul antrenor al pandurilor, Petre Grigoraş, trece printr-o perioadă foarte grea. Tehnicianul suferă încă după operaţia la inimă din urmă cu 3 săptămâni şi nu crede că va reveni pe banca Oţelului Galaţi până la finele sezonului. „Mă simt bine, de la zi la zi mai bine, în special psihic. M-am cam speriat când am avut problemele alea înaintea partidei de la Braşov, atunci mi-am dat seama că nu-s nemuritor. Ţin legătura permanent cu secunzii mei, Marian Dinu şi Dan Moţei, dar nu cred c-o să-i mai «încurc», văd că se descurcă şi fără mine. O să reîncep treaba din vară, cu chef de muncă şi de performanţă”, spune Grigoraş care se recuperează acasă la vila pe care o deţine în judeţul Bacău.

Tehnicianul care a dus Pandurii până pe locul 2 îşi permite să glumească pe seama tratamentului pe care-l urma înainte să-i fie descoperită problema la inimă. „Tot luam medicamente pentru depresie, iar eu aveam probleme cu inima, care când bătea ca nebuna, când se oprea! Bine că medicii de la clinica braşoveană au descoperit «buba», altfel cine ştie ce se mai întâmpla...”.

Antrenorului de 48 de ani i s-a implantat un stimulator cardiac care îi regularizează bătăile inimii. Grigoraş a promis că va veni la Tg-Jiu la ultimul meci al pandurilor în cazul în care aceştia vor sărbători calificarea în Europa League.

Vizualizări: 184

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: