Gura bate...

În ciuda tuturor părerilor internaţionale, conform cărora schimbările la foc automat petrecute în doar 4 zile la vârful statului român sunt susceptibile de a nu fi legale, actuala putere se pare că nu are nici măcar emoţii. Schimbarea avocatului poporului, a preşedinţilor celor două camere, a legii referendumului  precum şi ameninţările la adrea Curţii constituţionale au netezit calea scopului suprem al USL, acela de a-l demite pe Traian Băsescu.  Răspunsul Curţii constituţionale citat ca fiind ambiguu şi interpretabil pentru cei care nu doresc o citire corectă a dat apă la moară majorităţii parlamentare la care s-au afiliat şi foştii parteneri de guvernare ai PDL, să-l suspende pe preşedinte. Dorinţa li s-a împlinit, deocamdată pentru că în mod normal la sesizarea preşedintelui făcută la CC ar trebui să avem un răspuns de data asta clar şi neinterpretabil dacă această instanţă vrea să-şi păstreze pe mai departe statutul de cel mai înalt for de judecată. După suspendare, televiziunile ostile s-au grăbit să dea ca sigură demiterea preşedintelui aducând în prim planul atenţiei televizomanilor tot felul de sondaje de opinie. În afară de gura prea mare a preşedintelui şi a obiceiului de a se exprima nediplomatic, uneori mult prea aproape de limbajul de cartier, Băsescu n-a încălcat grav Constituţia nici măcar atunci când s-a solidarizat cu guvernul pe care l-a susţinut şi cu ajurorul căruia a trecut România prin cea mai neagră perioadă a crizei. Anunţurile cu tăierea salariilor şi a pensiilor le-a făcut gândind probabil că va putea ocoli o criză guvernamentală ce nu ar fi folosit nimănui într-un anumit moment. Pare că acum plăteşte pentru faptul că n-a stat cuminte la Cotroceni să-şi pufăie ţigările. Aşa cum am mai spus, nu cred o iotă din motivele de suspendare susţinute de USL şi cred într-un lucru mult mai pragmatic care are legătură cu ameninţarea de moarte a funcţionării justiţiei fără ingerinţe politice. Cazul Plăcintă este unul relevant. A plecat din PDL pentru că n-a vrut nimeni să-i scape feciorul de puşcărie. S-a dus la PNL de unde mai poate spera că interimarul preşedinte, liberalul George Laurenţiu Crin Antonescu îl va graţia de cei 6 ani de puşcărie cu executare dacă aceştia vor rămîne definitivi. Cazul Felix şi problema lui gravă legată de procesul pentru însuşirea Institutului de cercetări alimentare care se apropie de sfîrşit şi pentru care, deşi şi-a pus pupilul ministru la agricultură încă n-a găsit Grăjdanul care să-l scape este încă un motiv pentru care USL vrea să scape de Băsescu ca să-l scape pe Voiculescu de iminenta puşcărie. Dacă Băsescu a călcat în picioare Constituţia, aşa cum se spune, aş vrea să ştiu şi eu cum se cheamă faptul că senatorul Voicu cel care a stat în arest un an de zile pentru  faptul că a fost prins purtându-se  cu instituţiile statului ca şi cu propria lui moşie a venit şi a votat pentru suspendarea preşedinteleui. Nu-i este ruşine PSD să scoată în faţă asemenea oameni-  După 8 ani de preşedinţie, probabil că şi lui Traian Băsescu i s-a urât, dar nu-i va fi totuna dacă pleacă singur din funcţie sau izgonit de o alianţă despre a cărei moralitate pot curge tone de cerneală…. Una din greşelile pe care le va face va fi acceptarea alăturării PDL în campania sa electorală pentru referendum. Soarta acestui partid va fi după alegeri în opoziţie dacă am în vedere ce s-a întâmplat până acum. Probabil că va avea mult mai multe şanse pentru a învinge din nou dacă va merge singur sau alături de reformiştii lui MRU. Până pe 29 iulie nu mai este mult!

Vizualizări: 124

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: