Guvern tehnocrat? Foarte bun, cum facem să avem și primar tehnocrat?!

Văd că politicienii noștri au prins din nou grai și se întrec în critici aduse guvernului tehnocrat. Nu mai ai loc pe nici o televiziune de ironii, cuvinte grele și chiar lături aruncate în capul lui Cioloș sau al câte unui ministru distinct, toate venite din partea câte unui politruc grețos. Da, am zis bine. GREȚOS. Adică haideți mai bine să nu ne amintim ce guverne scandaloase au susținut politicienii respectivi, fie că sunt din PSD sau PNL, ca să nu mai zic de curvele alea mai mici care ”se duc” cu oricine îl are mai mare. Procentul.

Nu zic că guvernul actual nu face greșeli. Chiar a făcut câteva, unele chiar grave. Dar știți ce are guvernul ăsta de tehnocrați, așa aerieni și un pic rupți de problemele țării cum sunt miniștrii lui? Încredere. Încrederea oamenilor mișto din țara asta nu e puțin lucru. Când cineva are încredere în bunele tale intenții, poți să zici, cu fair play, ”am greșit” și lumea te va ierta. Cum a și zis Cioloș de vreo 2-3 ori de la instalare, de altfel. Dar când zice mizeria de Ponta ”am greșit” nu-l crede nimeni. Ca să nu mai zic că el nici nu zice.

Mă uitam săptămâna trecută la TV și-am văzut că Cioloș a schimbat niște prefecți. S-a supărat Parlamentul ăla de JEGURI și l-au chemat să dea explicații. Omul a venit, iar, în Parlament, și a zis simplu că a dat afară prefecții fără rezultate, fără să-l intereseze din ce partid sunt. Când a schimbat Ponta toți prefecții cu pesediști siniștri nu i-a cerut nimeni socoteală din Parlament. Rahatul ăla în ploaie de Tăriceanu nu era așa reformist și vocal ca acum.

În loc să stea și să facă planuri de dat jos guvernul, politicienii ar face mai bine să propună niște oameni ca lumea la alegerile locale. Chiar vorbeam cu un prieten recent. I-am zis că la Motru te doare capul când vezi cine candidează și l-am întrebat dacă la Târgu Jiu tot criptocomunistul ăla de Cârciumaru se bagă. A zis că da. ”Păi și are șanse mari, nu?”, l-am întrebat. A râs și-a zis: ”Păi tu ce zici, din moment ce ăia de la PNL au propus un milițian?”. Ce bine ar fi să avem și primari și parlamentari tehnocrați, fie și așa, vag incompetenți, cum sunt ăștia ai lui Cioloș! Raiul pe pământ ar fi, pe cuvânt!

Vizualizări: 2,353

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: