Habitu – multe înjurături şi şantaj sexual la Floarea

Rechizitoriul pe care anchetatorii l-au întocmit în cazul lui Aristică Doru Şerban, zis Habitu, este plin nu doar de interceptări telefonice, ci şi de înjurăturile pe care acesta le rostea la adresa celor pe care îi ameninţa ulterior cu moartea dacă nu îi restituie banii daţi cu camătă. Victimele sale, soţii Manuela şi Dan Radu Floarea, au primit ameninţări directe, iar finul senatorului Cătălin Voicu s-a ales şi cu un şantaj sexual, cămătarul aflat acum după gratii gândind că îşi poate recupera banii dacă îi bagă acestuia zâzanie în relaţiile familiale.

„Mor cu voi de gât” sau „să moară copii mei” sunt cuvintele „filosofice” rostite cel mai adesea de milionarul care dădea bani cu camătă oamenilor de afaceri din oraş, dispuşi să plătească un preţ prea mare pentru a evita falimentul firmelor lor. În cazul lui Dan Radu Floarea, Habitu s-a gândit că îl poate „sensibiliza” dacă apelează la sentimentele soţiei acestuia. Astfel, cămătarul a mers la locuinţa concubinei lui Floarea, COC, după cum spun anchetatorii în rechizitoriu, şi a pozat casa femeii, după care i-a lăsat afaceristului fotografii pe maşina personală, dar şi un mesaj de genul „Iubitule, îţi mulţumesc pentru casa primită cadou de la tine. Te voi iubi Mereu!!! Cu dragoste! Cristina – Rog personal D-nei Florea Manuela”.

Anchetatorii spun că, astfel, Habitu îl constrângea pe Floarea să-i plătească în continuare sumele pretinse drept dobândă la banii împrumutaţi. La un moment dat însă, prin grămada de înregistrări telefonice, Habitu are o discuţie şi cu Manuela Floarea, discuţie în care cămătarul devine extrem de sincer faţă de creditorii săi. „Să dea Dumnezeu să-mi bag copii în pământ dacă nu mor cu voi toţi, f…muma-n…cu, cu familia voastră de nu vă strâng de gât, f…neamu-n gură. Păi v-am tot lăsat aşa, am zis să discut pe cale amiabilă, da vă strâng de gât, jur pe copii mei că vă strâng de gât pă amândoi. Păi tu crezi că mai scăpaţi voi mie, păi cum, mă duceţi pe mine la sapă de lemn- V-am dat bani, să-mi daţi banii! Am acte cu voi făcute! Deocamdată mă judec pe cale amiabilă şi după aia văd eu ce fac. Păi cum îmi spui tu mie că, că nu-mi dă banii, auzi- Că, că, adică a dat banii pe la curve, le-a făcut case şi, şi eu care i-am dat bani îmi spune că nu mi-i dă, ă-...Alo!...Tu-ţi morţii în gât ai mătii!”, încheie Habitu convorbirea cu soţia lui Floarea, dosarul care se va judeca în curând la Tribunalul Gorj anunţându-se a fi unul dintre cele mai interesante care au fost pe rolul instanţei în ultimii ani.

Vizualizări: 234

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: