Hackerii din Penitenciar vor avea acces la calculatoare

Deţinuţii de la Penitenciarul Târgu Jiu vor avea în curând şi calculatoare.  Conducerea Penitenciarului va amenaja o sală în care vor pune calculatoare pentru persoanele private de libertate. Decizia aparţine Ministerului Justiţiei, prin Administraţia Naţională a Penitenciarelor. „Decizia a fost deja publicată în Monitorul Oficial. Urmează ca în perioada următoare să identificăm un spaţiu în care să putem amplasa calculatoarele, pentru că acestea nu vor putea sta în celule, ci doar într-un spaţiu special amenajat. Fiecare persoană privată de libertate va putea folosi calculatoarele la recomandarea profesorilor”, declară Simona Dumitriu, purtător de cuvânt Penitenciarul Târgu Jiu.  Vestea îi bucură foarte tare pe cei care zi de zi stau închişi între patru pereţi, mai ales când este vorba despre un fost profesor de informatică şi de un hacker. Maeştrii  în calculatoare, cei doi promit că le vor da o mână de ajutor şi celor care vor să înveţe să lucreze pe calculator. „Chiar dacă nu mai am mult de stat pe aici chiar mă bucur că s-a adoptat această măsură. Mie întotdeauna mi-a plăcut să lucrez pe calculator şi bineînţeles că dacă mi se va cere sprijinul, îi voi ajuta şi pe ceilalţi băieţi să înveţe să lucreze cu un calculator. Este necesar în ziua de astăzi să ai cunoştinţe minime în calculatoare”, declară un deţinut, fost profesor de informatică, care peste nouă luni se va elibera.

Chiar dacă vor avea calculatoare în curând, persoanele private de libertate nu vor avea acces la Internet. Administraţia Naţională a Penitenciarelor a interzis accesul la Internet, aşa că cei care vor să utilizeze calculatoarele vor putea doar să facă aplicaţii. În cazul în care conducerea penitenciarului nu va avea bani pentru achiziţionarea de calculatoare, persoanele private de libertate au posibilitatea de a-şi aduce singure propriul calculator.

Vizualizări: 95

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: