Președintele fumega de furie. Chelia îi era fierbinte și roșie, iar ochii îi aruncau văpăi în direcții complet diferite. Dădu peste cap paharul de whiskey abia umplut cu tot cu cele patru cuburi de gheață dinăuntru. Supse licoarea printre cuburile de gheață, apoi ronțăi impasibil cuburile cu o figură de nebun malefic din filmele cu James Bond. Cu doar câteva minute înainte le chemase în biroul de la Cotroceni pe toate protejatele lui. Nu mai putea suporta presiunea presei care mereu remarca hainele scumpe ale lui Nuți, ale Ralucăi sau ale Robertei.

Dar ele știau și veniseră pregătite. Intrară spășite în biroul șefului cel mare, cu capetele în pământ și îmbrăcate în niște zdrențe puse special la păstrare pentru astfel de ocazii când și populismul ar fi părut prea ostentativ. Președintele le săgetă cu privirea pe sub sprânceana bună. Ridică mâna dreaptă și arătă înspre prima, cu degetul tremurând:

-        Elena, de unde ai tenișii ăia?! De la Milano, este?! Sunt Versace, nu?!? cu fiecare întrebare rostită, vena care străbătea chelia președintelui se făcea tot mai mare.

                Dar Elena îl privi nevinovată și zise:

-        Nu, preamărite. Sunt de la Niro, din complexul Europa. Copii chinezești după originale tot chinezești. Chinezisme la a doua mână, mă jur!

-        Cât au costat?!

-        O hârtie de aia movă... (uitându-se înspre Roberta) Cum îi zice, fată?

-        5 lei, zise Roberta printre dinți, văzând cum nesiguranța Elenei riscă să le zădărnicească tot planul.

                Elena nu ținea niciodată minte numele sau valorile bancnotelor mai mici de un milion de euro. Auzind-o vorbind, președintele o fixă pe Roberta cu privirea piezișă:

-        Tu ce te bagi? De unde ai luat maioul ăsta rupt și pătat cu ketchup? Ce modă mai e și asta?!?

-        Ah, înaltule, îl am de când eram adolescentă și participam la concursuri de miss. Atunci se purtau...

Președintele deveni brusc melancolic. În priviri i se citea acum bunătate și mărinimie. O întrebă cu o voce părintească:

-        Acum cât timp ai fost tu adolescentă, Roberta?

-        Acum... 89 de ani, zise Roberta zâmbind.

-        Bravo, ți-ai învățat lecția. Deci nu știi să numeri, da? Așa trebuie să te privească presa de acum încolo, ca pe o tipă cu probleme mari la operațiile matematice simple. Mai bine proastă decât hoață.

Președintelui îi reveni culoarea în obraji când o văzu pe Raluca îmbrăcată exact ca bătrânele de la țară, cu opinci pline de noroi în picioare, fustă groasă de cânepă, șubă adusă parcă de fiul lucrător la cariera Roșiuța și batic decolorat de soare și de trecerea timpului.

-        Tu cât ai dat pe astea, Raluca? zâmbi președintele, încrezător în totala lipsă de valoare a acelor haine oribile.

Raluca mai întâi se sfii și desenă suma cu piciorul pe covorul prezidențial. Apoi o spuse și din gură:

-        10.000 de euro. Sunt vintage și tradiționale.

(va urma)