Hanu, somat de PP-DD să-i dea afară pe consilieri

Robert Filip, prim vicepreşedintele Partidului Poporului-Dan Diaconescu (PP-DD), a anunţat ieri că va acţiona în instanţă Consiliul Local Motru dacă la următoarea şedinţă nu le suspendă mandatele celor patru consilieri excluşi. Filip a precizat că vor mai fi şi alte excluderi din PP-DD pentru că mulţi dintre membri au înţeles greşit ordonanţa care permite migrarea aleşilor local. Dorin Hanu, primarul din Motru, a cerut ieri Instituţiei Prefectului să se pronunţe cu privire la ce este de făcut din punct de vedere legal.

Primarul municipiului Motru, Dorin Hanu, este somat de conducerea PP-DD să ia act de excluderea celor patru consilieri din partid şi să le suspende mandatele de consilieri locali la Motru. În caz contrar, conducerea PP-DD va acţiona în instanţă Consiliul Local Motru. „Situaţia este simplă în cazul consilierilor din Motru, dacă pe 23 septembrie au fost excluşi, nu pot ei două zile mai târziu să treacă independenţi. Iar dacă primarul nu ia act de această excludere şi îi ţine în continuare consilieri, vom fi nevoiţi să acţionăm în instanţă. Ei au fost excluşi, mai sunt consilieri doar până la următoarea şedinţă de Consiliu Local”, a declarat Robert Filip.

Curăţenie de toamnă în partid

Conducerea PP-DD spune că aceeaşi situaţie a fost şi la primăria Fărcăşeşti şi îi atrage atenţia primarului Hanu să treacă pe ordinea de zi de la următoarea şedinţă de Consiliul Local încetarea mandatelor celor patru consilieri. „Vom face curăţenie de toamnă în partid şi vor pleca toţi ce care au muncit pentru ei şi nu pentru partid. Noi am respectat statutul”, a declarat Robert Filip, prim vicepreşedintele PP-DD.

Primarul municipiului Motru, Dorin Hanu, a declarat ieri că a înaintat o adresă Instituţiei Prefectului prin care îi cere să soluţioneze din punct de vedere legal problema consilierilor excluşi. „Am înaintat o adresă către Instituţia Prefectului cu toată documentaţia să decidă ce este de făcut şi noi vom lua măsura care ne-o impune Prefectura. Este dreptul domnului Filip să reacţioneze aşa, nu se pune problema ca noi să tergiversăm lucrurile, dacă Prefectura ne dă verde, noi, în următoarea şedinţă de la sfârşitul lunii octombrie, vom suspenda mandatele de consilieri”, a declarat primarul Dorin Hanu.

Vizualizări: 141

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: