Hârtia igienică şi cerealele, adevăratele probleme ale lumii moderne

Supermarketul mi se pare exponentul perfect şi absolut al nivelului şi stilului nostru de civilizaţie actuală. Mi se întâmplă des să mă plimb fără noimă, cu căruciorul, printre munţii de produse de toate felurile, şi să trec printr-o gamă completă de stări, de la furie la fericire pură. Mă gândesc, uneori: ”Pfoai, ce noroc pe mine să fiu în viaţă taman în clipa asta! Să mă plimb printr-un loc în care aş putea să-mi trăiesc tot restul vieţii fără să-mi lipsească nimic şi chiar să pot să iau lucruri din acel loc şi să le duc acasă (dacă am bani, desigur, dar hei, cu banii ne descurcăm noi, că suntem români)!”. Mă întreb câte generaţii din istoria omenirii au exclamat asta şi în legătură cu ce. Câţi s-au mai simţit privilegiaţi să fie exact martorii acelor timpuri cu care, ce fericire, sau poate din contră, au fost contemporani.

Din tot supermarketul, rafturile cu hârtie igienică sunt printre cele care îmi stârnesc cele mai complexe emoţii. Aţi observat cât marketing, câtă creativitate, câtă tehnică şi ştiinţă moderne, cât efort se pun în spatele unui produs cu care noi, omul modern, ne ştergem, literalmente, la cur? Este fantastică şi varietatea, şi lucrurile pe care ţi le promite fiecare pachet de role. Vă spun doar ce am citit în trecere, în mai puţin de un minut: "deluxe", "incredible softness", "catifelată şi delicată", "piersică şi caşmir", "fină şi parfumată". Nu ştiu dacă să râd de cât de alintaţi suntem, să fiu fericit sau să mă înfurii. Dar, cu cât mă gândesc mai mult la toate astea, cu cât perspectiva înfuriatului devine tot mai probabilă. Pentru că, deşi eu chiar mă simt norocos să trăiesc în această perioadă, chiar în această ţară, şi cu aceste alinturi la dispoziţie, ştiu că o mare parte din populaţia planetei şi chiar a ţării nu se consideră la fel de binecuvântată de soartă. Mi-e greu să explic cât de vinovat şi cât de rău mă simt când realizez asta. Mi-e greu pentru că nu mă pricep atât de bine la cuvinte.

Dar pot să vă recomand pe cineva care vă poate explica perfect sentimentul. Doar că în imagini, în loc de cuvinte. O cheamă Kathryn Bigelow, şi a luat Oscarul pentru filmul respectiv. Este vorba despre The Hurt Locker, povestea unui genist american care, după mai multe termene servite în Irak, a devenit vedetă. Să dezamorsezi bombe este, probabil, cel mai periculos lucru pe care îl poţi face într-un război de genul celui pe care l-au purtat americanii în Irak. Ei, scena despre care vă spun se petrece atunci când genistul se întoarce acasă, în America, şi e trimis de nevastă să cumpere nişte cereale pentru copil. Pierdut în imensitatea supermarketului, fostul soldat se opreşte în faţa unui raft uriaş cu cereale (cam cum mă opresc eu în faţa ălora de hârtie igienică, v-aţi prins), cu peste 50 de firme diferite, fiecare cu câte 4-5 tipuri diferite de cereale oferite. Se simte copleşit, se simte vinovat, se simte surprins de faptul că, în lumea lui, pe care apucase să o uite în război, omul este confruntat cu astfel de probleme şi se simte nefericit din cauza lor. Trăim o viaţă al dracului de complicată, nu?

Vizualizări: 142

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: