Hațegan, obligat la izolare după ce a arbitrat la Valencia

Ovidiu Hațegan a fost delegat de UEFA la meciul de Champions League dintre Valencia și Atalanta, scor 3-4, ultimul meci care s-a jucat în această competiţie. Arbitrul şi colegii săi au fost apoi obligaţi să stea în autoizolare la domiciliu, după ce au au revenit în ţară, vineri urmând să iese dacă nu vor fi confirmaţi pozitiv.

Această măsură de izolare a fost luată din cauza epidemiei de coronavirus. Ovidiu Hațegan a fost ajutat la cele două linii de Octavian Șovre și Sebastian Gheorghe, iar arbitru de rezervă a fost Sebastian Colțescu. Toți patru au fost obligați să stea la autoizolare timp de 14 zile, vineri urmând să încheie această perioadă. Este cunoscut faptul că Italia este una dintre cele mai afectate țări de COVID-19 iar Valencia a fost prima echipă din Spania la  care s-au confirmat cazuri  de coronavirus.

Cristi Balaj a vorbit despre starea de sănătate a celor patru arbitrii, susținând că aceștia nu au probleme. ”Sunt bine cu toții. Am vorbit cu unul dintre ei. Se află în autoizolare și urmează indicațiile. Important este că sunt bine”, a spus Cristi Balaj la Pro-X.

Clubul spaniol  Valencia a anunţat că este infectat cu coronavirus în proporție de 35 la sută. Atât jucătorii, cât și antrenorii și tot stafful suferă din această cauză, însă toate cazurile sunt asimptomatice și izolate în propriile case, sub monitorizare medicală. Valencia a acuzat faptul că oamenii din club și jucătorii s-au infectat la meciul cu Atalanta, meciul tur  care  s-a disputat la Milano cu 45 000 de spectatori.  ”În ciuda măsurilor stricte adoptate de club după ce a jucat meciul din Champions League de la Milano, pe 19 februarie 2020, zonă confirmată drept una de mare risc de către autoritățile italiene câteva zile mai târziu, chiar dacă am ținut la distanță echipa de mediul de lucru și de publicul general, ultimele rezultate arată că expunerea inerentă la meci a provocat în jur de 35 la sută de cazuri pozitive”, se arată în comunicatul celor de la  Valencia.

Meciul de la Valencia  s-a disputat fără spectatori din cauza epidemiei de coronavirus dar o parte  dintre jucătorii celor de  la  Valencia erau deja  infectaţi.

În urma meciului tur, câștigat de Atalanta cu 4-1, un ziarist spaniol a fost depistat pozitiv cu COVID-19 la revenirea în Valencia  iar clubul Valencia a anunțat că 35% dintre angajați sunt infectați cu COVID-19. Trei fotbaliști au fost infectați, aceștia fiind Ezequiel Garay, Eliaquim Mangala și Jose Luis Gay, restul fiind antrenori și alți angajați din cadrul clubului.

Vizualizări: 429

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: