Hidişan şi Sabou au ajuns la Pandurii

Ieri au sosit în cantonamentul echipei Pandurii încă doi jucători care urmează să fie transferaţi de echipa din Târgu Jiu. Florin Hidişan de la UTA Arad şi Dănuţ Sabou de la Gloria Bistriţa au intrat de azi în programul echipei Pandurii fiind cazaţi la hotelul Sera din Lara. Florin Hidişan a venit din România  unde s-a antrenat de la începutul anului iar Dănuţ Sabou de la Belek, acolo unde era în cantonament cu Gloria Bistriţa. Preşedintele Marin Condescu a precizat că a ajuns la un acord cu ambii jucători pentru a semna contracte pe trei ani cu Pandurii: „Florin Hidişan a ajuns la un acord cu noi şi va semna un contract pe trei ani. Daniel Sabou va fi transferat la Pandurii în schimbul lui Adrian Nalaţi. Sorin Cârţu a spus că are nevoie de Sabou pentru că joacă pe aceeaşi poziţie cu Vancea care are o vârstă şi nu mai poate juca un meci întreg. Au fost mai multe oferte de a lua jucători la schimb cu Nalaţi, care era dorit înapoi de Ovidiu Sabău dar am rămas la Sabou.” Sabou s-a antrenat în prima parte a amicalului de ieri după-amiază cu MSK Zilina cu rezervele de la Pandurii iar în repriza a doua a şi debutat la Pandurii fiind trimis în teren în locul lui Florin Stângă.

Vizualizări: 80

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: