Hoţii de cablu telefonic de la Brăneşti fac Paştele după gratii

Cei doi tineri reţinuţi şi arestaţi preventiv într-o anchetă ce vizează furtul a aproape 400 de metri de cablu din reţeaua de telefonie fixă a comunei Brăneşti nu vor ciocni ouă roşii cu cei dragi acasă, ci, eventual, vor primi vizite şi pachete de la apropiaţi la Arestul IPJ Gorj. Nazian Emil Sfârlogea, de 22 de ani, şi Cristian Coliţă, de 21 de ani, au atacat cu recurs decizia dată la Judecătoria Târgu Jiu, prin care au fost arestaţi preventiv pentru 29 de zile, dar nu au avut câştig de cauză la Tribunalul Gorj. În plus, ei vor trebui să facă rost şi de câte 140 de lei pentru a plăti cheltuielile judiciare către statul român, sentinţa de acum fiind definitivă. Alături de ei mai este cercetat, în libertate, din cauza vârstei, şi un minor, frate al lui Coliţă, considerat complice al celor doi la furtul cablului din reţeaua de telefonie fixă.

În spatele gratiilor va face Paştele şi tânărul provenit dintr-un centru de plasament şi care, la sfârşitul anului trecut, chiar în preajma Crăciunului, a furat un cazan de ţuică pe care l-a vândut la „fier vechi”, creând un prejudiciu de 3000 de lei. Daniel Nicolae Eftenie a primit mandat de arestare preventivă de la Judecătoria Târgu Jiu şi a pierdut acum la Tribunalul Gorj recursul pe care l-a formulat la sentinţa respectivă. De abia spre sfârşitul lunii el ar putea fi lăsat liber, dacă nu cumva mandatul emis pe numele său va fi prelungit.

Vizualizări: 218

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: